Greutatile economice ii fac pe unii patroni sa incalce legea pentru a nu mai plati atatea taxe la stat si angajeaza muncitori „la negru”. Intr-o singura luna peste 80 de persoane au fost depistate muncind ilegal
La finele lunii trecute, in zilele de 28 august – 1 septembrie s-a desfasurat Campania Nationala privind respectarea prevederilor legale in domeniul constructiilor. Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Salaj au verificat 46 de agenti economici si au identificat, in cele cinci zile, 51 de persoane care munceau la negru la opt patroni. Potrivit purtatorului de cuvant al institutiei, Mariana Pop, 39 dintre acestea prestau munca la un singur angajator. Valoarea totala a amenzilor se ridica la 76.500 de lei.
Pe langa practicarea muncii fara forme legale, patronii au mai calcat stramb neintocmind foile de pontaj si nerespectand termenele de depunere la ITM a declaratiilor fiscale. Unii nu au transmis inspectoratului modificarile intervenite in registrul de evidenta al salariatilor, nu si-au instruit muncitorii in domeniul sanatatii si securitatii in munca, nu le-au efectuat angajatilor controlul medical periodic sau nu au amenajat locul de munca situat la inaltime in vederea eliminarii riscurilor de cadere. Pentru aceste abateri au fost aplicate 29 de sanctiuni in valoare de 24.000 de lei si au fost oprite din functiune sase echipamente tehnice pana la remedierea defectiunilor.
Pe parcursul lunii august, inspectorii au mai gasit alte 31 de persoane care lucrau fara forme legale de angajare la 20 de societati. Patronii au primit amenzi in valoare totala de 47.500 de lei. Au fost controlati 137 de angajatori in domeniul relatiilor de munca, la care s-au mai constatat deficiente privind nerespectarea dis-pozitiilor pentru munca suplimentara, nedepunerea la ITM a declaratiilor fiscale lunare si nerespectarea termenului de depunere a actelor privind contractele individuale de munca si dovezile de calcul ale salariilor, amenzile aplicate fiind in cuantum de 16.500 de lei.
Munca la negru ia proportii
Articole
Investiție eficientă: prețul aurului a crescut cu aproape 30 la sută în ultimul an
Prețul aurului a crescut în ultimul an cu 28%, arată datele publicate de unul dintre jucătorii importanți de pe piață. Pe lângă valoarea cantitativă a acestui metal, în timp, produsele realizate din aur pot câștiga și o valoare de colecție. „În cinci ani, considerând o creștere de preț de 99%, avem parte de un câștig de 246 de lei, sau de 44% față de costul inițial. Peste zece ani, același lingou va valora 1.168 de lei, însemnând…
Mai mult...Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...