Intregul lot al echipei de fotbal a Coreii de Nord a fost pedepsit ca la carte: selectionerul a fost trimis la munca fortata, in constructii, membrii echipei au fost pusi pe o scena a Casei de Cultura a Poporului, unde 400 de membri ai Guvernului, studenti si jurnalisti i-au luat la intrebari. Dupa ce a fost umilita fotbalistic la Cupa Mondiala, echipa Coreii de Nord a fost umilita si la propriu, mult mai grav, in propria tara, comenteaza, joi, RFI. Eliminarea nationalei inca din faza grupelor – ca si cum acest lucru ar fi fost o surpriza – a provocat mania regimului de la Phenian. Timp de sase ore, fotbalistii au fost palmuiti moral. Pana si crainicul tv, care a fost nevoit sa suporte rusinea de a comenta infrangerile suferite in Africa de Sud le-a cerut socoteala jucatorilor. Fotbalistii au fost acuzati ca „au tradat idealurile poporului” si, evident, increderea lui Kim Jong-un, fiul presedintelui, cel care s-a ocupat indeaproape de echipa nationala. Momentele jenante pentru lotul national nu s-au oprit insa aici: jucatorii au fost constransi sa critice, la randul lor, prestatia antrenorului. Acesta nu numai ca si-a pierdut slujba, dar a fost si trimis la munca pe santier. Nationala Coreei de Nord a fost eliminata de la Cupa Mondiala din Africa de Sud in faza grupelor, dupa ce a fost invinsa de Brazilia (2-1), Portugalia (7-0) si Coasta de Fildes (3-0).