Am cunoscut-o în urmă cu mulți ani. Opream pe la ea când treceam prin Răstoci pentru că știam că se bucură de fiecare suflet care-i intră în curte…. Ca toți oamenii singuri…

Zâmbetul ei care masca impecabil neîmplinirile vieții, singurătatea și durerile, mâinile aspre și calde care încă împleteau cipcă, glasu-i puțin tremurat de emoția fiecărui om în etate căruia-i acorzi timp și atenție, sunt imposibil de uitat. De fiecare dată i-am ascultat amintirile prețioase pe care le povestea cu lacrimi izvorâte din sentimente amestecate.

Împletea perfect simplitatea, bucuria, nostalgia, tristețea, singurătatea, dorul, mândria, povara anilor, umorul fin și dragostea pentru căsuța ei de poveste. Finalul poveștii era, aproape de fiecare dată, același: ”Ce-i binie, că mi-i bun capuși amu, la anii ăstia. Pticiorele nu mă pre ascultă, da`… Doamne, hi lăudat! Nu mă pot plânje…”

Nu a avut niciodată copii și a fost măritată doar câteva luni. Glumea că poate de asta trăiește atât de mult. S-a născut în căsuța de sub dâmb, a morarului, și acolo voia să se stingă. Își gătea, își tăia lemne și încă mai lipea singură lutul pe jos. Mușcata nu lipsea din fereastra centenară și tuturor povestea istoria căsuței. Zicea că are noroc cu casa că așa o caută lumea…

Își dorea tare mult să adune toate fotografiile făcute de toți oaspeții ei care au admirat casa cu paie din Răstoci și au imortalizat-o pentru eternitate. Știa că-i imposibil… au fost artiști la ea, au fost străini din alte țări, au fost televiziuni și ziare…

Apoi, a venit lansarea cărții lui Sebi Olaru ” Sălaj. Locuri de poveste, povestea locurilor”. Știam cât de mult înseamnă pentru sufletul ei căsuța și povestea și… a venit Tanti Iulica la Zalău! A treia oară în viață, primele două fiind în urmă cu mulți ani la nunți, noaptea, când n-a văzut orașul. Atunci, în însorita zi a lui noiembrie 2015, Iulicuța me` s-a așezat pe bancă, pe Platou.. Acolo ne-am dat întâlnire.

După câteva zeci de minute, oameni mari o felicitau și o admirau că la 90 de ani era așa voinică. Tremura și lăcrima. Însă zâmbetul nu i-a lipsit nici măcar o secundă de pe chip. Și le-a spus multora că vrea să ducă cu ea în mormânt exemplarul cărții pe care o strângea tare, tare în brațe, parcă de teamă să nu-l piardă. ”Nu duc cu mine dincolo nimnic. Da` asta vreu să o duc, să le-o arăt la mama și la tata, să hie mândri de casa lor”… Ținea tot mai strâns cartea și parcă nu se sătura să privească coperta…

Au trecut aproape 7 ani de atunci m-am simțit datoare moral față de Tanti Iulica să scriu rândurile astea acum, ca să vă reamintiți, voi, familia adoptivă, dorința aceasta. Puneți cartea în sicriu, în mâinile ei acum reci… Cândva, poate vom aduna și pozele de peste mări și țări… și vor fi expuse la monumentul istoric Casa li Tanti Iulica din Răstoci…

Mulțumesc acum, Tanti Iulica, la despărțire, pentru fiecare sentiment pe care mi l-ai transmis la fiecare reîntâlnire! Și îți mai Mulțumesc că am avut șansa să-mi strângă mâna o bunică așe de faină. Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumină, alături de cei care ți-au dat viață și cărora le-ai purtat dorul atâția amar de ani!

P.S. Ramona Irimuș din Răstoci a anunțat sâmbătă seara că Tanti Iulica, la 97 de ani, s-a stins… Înmormântarea este luni, 16 mai, la ora 13.00, în Răstoci.

Post Views: 369