Politia Locala anunta ca a finalizat un plan de actiune prin care sa combata pe viitor un fenomen ge-neralizat in Zalau, acela al aruncatului gunoiului menajer in cosurile stradale. Indiferent de cartier, prea multi zalauani prefera sa-si arunce sacii cu gunoi menajer in primul cos de pe primul stalp, in loc sa se deplaseze la tomberon. Politia Locala spune ca va aplica amenzi cuprinse intre 350 si 500 de lei.
Daca pana nu de mult era la moda vandalizarea cosurilor de gunoi stradale, mai nou unii dintre concetatenii nostri le folosesc pe post de depozit de gunoi menajer. Poate ca din prea multa comoditate si pentru simplu fapt ca ghena, unde normal ar trebui aruncat restul menajer, nu se afla in drumul lor.
Zone „periculoase” pentru miros si aspect
Agentii Politiei Locale spun ca nu exista zona in Zalau in care sa nu se loveasca de aceasta problema. Dar sunt strazi care ies in evidenta din acest punct de vedere. Locuitorii cartierului Bradet se pare ca si-au facut un obicei din a arunca gunoiul in cosurile de pe trotuare. Se remarca strazile Gheorghe Doja si Avram Iancu, unde fenomenul a luat amploare. O alta zona din oras cu probleme de acest gen este Simion Barnutiu. Si aici oamenii gasesc ca ghena este prea departe preferand cosul de pe trotuar. Dar parca nicaieri in Zalau nu este mai grava problema ca si in zona Sali Sporturilor. Locuitorii din blocurile situate vizavi cu Sala Sporturilor arunca gunoiul sub salcia din fata restaurantului Casa Alba, situat la cativa metri mai jos. Daca nu ar fi cei de la firma de salubrizare Citadin, care sa stranga dupa ei, probabil locul s-ar transforma usor intr-o groapa de gunoi, chiar daca in spatele blocului exista o ghena special amplasata pentru strangerea resturilor menajere.