Mărire şi slujire

Privim astăzi, poate cu durere şi cu strangere de inimă, paşii pe care ii face Salomeea, mama celor doi ucenici apropiaţi ai Mantuitorului- Iacob şi Ioan- şi cererea ei făcută lui Iisus pentru cei doi fii ai săi de a sta de-a dreapta şi de-a stanga lui Iisus in impărăţia Lui. Nu judecăm pe aceşti doi mari apostoli, pentru că viaţa şi moartea lor a fost un imn al iubirii şi al jertfei lor pentru Evanghelia lui Hristos. Imaginea aceasta pămantească, in care o mamă vine la Iisus cu cei doi fii ai ei şi formulează o dorinţă ce va rămane cu totul neimplintă şi care are justificarea slăbiciunii firii omeneşti, rămane in cadrul dorinţelor efemere ale omului. In cererea ei se vede numai dragostea de mamă. Cei doi ucenici n-au indrăznit să ceară singuri locurile cele mai inalte in viitoarea Sa impărăţie, ci fac să intervină mama lor. şi atunci Mantuitorul, privind spre cei doi ucenici, le adresează cuvintele: „Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu mă botez, să vă botezaţi?” Fără să se gandească prea mult, Iacob şi Ioan răspund:”Putem”. Spre a le arăta puţina lor credinţă, şi slaba pricepere a adevărului, Iisus continuă: „Paharul sau patimile Mele le veţi impărtăşi şi voi candva, dar a sta de-a dreapta şi de-a stanga Mea in impărăţia Mea nu este al Meu a da decat celor ce s-au randuit de Tatăl meu”(Matei 20,23). In impărăţia lui Iisus nu se caută ranguri după un favoritism lumesc, ci după merit. Numai aceia care işi vor impodobi viaţa şi faptele lor cu florile neprihănite ale virtuţiilor, aceia vor ocupa locurile cele mai inalte in impărăţia Lui. Ceilalţi apostoli, care erau de faţă la convorbire, s-au maniat, căci invidia incepuse să lucreze in inima lor. şi atunci, Mantuitorul, strangandu-i pe toţi in jurul Său, le dă una din lecţiile cele mai frumoase pentru ca să inţeleagă in ce constă caştigarea locurilor in impărăţia cerească. Ii cheamă din nou la picioarele Sale, pe aceşti ucenici, pe aceşi”fii ai lutului”, din care incă nu ieşise „pămantescul”. Le infăţişează, printr-o măiastră comparaţie, autoritatea lumească a vremii şi cea spirituală, pe care o aduce creştinismul. Iisus proiectează in viaţă şi in istoria mantuirii, noi randuieli şi noi dimensiuni, şi dă un nou conţinut raporturilor dintre oameni. Acest conţinut cuprinde in el florile iubirii, smereniei, sacrificiului, renunţării la egoism, a lepădării de sine…Iisus statorniceşte altă relaţie:”Cel ce va vrea să fie mai mare intre voi, să fie tuturor slujitor, şi care va vrea să fie intai intre voi, să fie tuturor slugă”(Marcu 9,40).