Un nou-nascut sau o femeie insarcinata isi pierde viata la fiecare 11 secunde undeva in lume.
Anul trecut, 7.000 de nou-nascuti au murit in fiecare zi. Aproximativ o treime din ei au murit in ziua in care s-au nascut si aproape trei sferturi doar in prima saptamana.
Pentru mame si bebelusii lor, perioada din preajma nasterii este foarte vulnerabila.
Se estimeaza ca 2,8 milioane de femei insarcinate si nou-nascuti mor in fiecare an sau 1 la fiecare 11 secunde, majoritatea din cauze care pot fi prevenite, potrivit unui raport realizat de UNICEF, OMS, ONU, UNFPA si World Bank Group.
Numarul deceselor infantile a scazut cu aproape jumatate, iar cel al deceselor materne, cu mai mult de o treime, incepand cu anul 2000, in special datorita accesului imbunatatit la servicii medicale accesibile si de calitate.
Complicatiile care duc la decesul mamemlor pot aparea fara niciun simptom in orice moment din timpul sarcinii si al nasterii. In 2017, conform ultimelor estimari, peste 800 de femei au murit in fiecare zi din cauza complicatiilor in sarcina si nastere, sau peste 290.000.
Totodata, in cazul nou-nascutilor, primele 28 de zile de viata – perioada de nou-nascut – sunt critice pentru supravietuirea lor. Copiii se confrunta cu cel mai mare risc de a muri in prima luna de viata. Conform celor mai recente estimari privind mortalitatea infantila, nou-nascutii au reprezentat in 2018 aproximativ jumatate din cele 5,3 milioane de decese sub cinci ani.