Nu mai putin de 18 accidente de circulatie s-au produs in cursul acestui an, pe raza judetului Salaj, provocate de conducatori de mopede, in care o persoana si-a pierdut viata si alte 17 au fost ranite grav. „Principalele cauze ale accidentelor au fost: conducere imprudenta, conducerea mopedului sub influenta bauturilor alcoolice, viteza, neasigurarea la schimbarea directiei de mers si circulatia pe contrasens”, se arata intr-un material preventiv al IPJ Salaj. Trebuie sa stiti ca pentru a conduce un moped pe drum public conducatorul trebuie sa aiba varsta de 16 ani si sa fi absolvit un curs de legislatie rutiera in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor auto. Conducatorii de mopede sunt sfatuti sa nu porneasca la drum fara a purta casca de protectie si vesta reflectorizanta. Acestea va pot salva viata. „Conduceti cu ambele maini pe ghidon si asigurati contactul mopedului cu partea carosabila pe ambele roti. Nu uitati ca viteza maxima admisa este de 45 kilometri pe ora, pe toate drumurile, atat in localitati cat si in afara acestora”, transmit politistii salajeni. Parintilor le este recomandat sa nu faca cadou copiilor un moped pentru ca „reprezinta un risc pentru acestia”.