decembrie 5, 2025

Monumentul de la Guruslău aşteaptă să iasă din paragină

imagine-articol0_40824

A rămas mai puţin de o lună până în 3 august, când la Guruslău se vor desfăşura manifestările închinate sărbătoririi a 413 ani de la victoria lui Mihai Viteazul împotriva lui Sigismund Bathory. Aici, pe Delul Guruslăului, unde Mihai Viteazul a obţinut ultima victorie înainte de asasinare, în anul 1976, a fost ridicat un monument, operă a sculptorului Victor Gaga. Au trecut aşadar 38 de ani în care monumentul nu a beneficiat de nici o lucrare de reparaţii sau restaurare, fie ea şi parţială.
La sesizarea unor localnici privind starea deplorabilă a monumentului şi a împrejurimilor, ne-am deplasat ieri la faţa locului. Pustietate! Drumul care duce spre monument era baricadat de câţiva molizi căzuţi de-a curmezişul. Ceea ce odată se numea drum asfaltat, acum este doar crâmpeie negre şi gropi cu guri hidoase. Aluviunile pluviale s-au adunat pe carosabil, încât nu ştiu cine s-ar încumeta să urce cu autoturismul pe platou. Şanţurile de pe marginea drumului sunt colmatate. În jurul monumentului sunt spini şi scaieţi. Ierburile au crescut până la brâu, încât îţi dă impresia că pe aici n-a călcat demult, de foarte demult, picior de om. De pe soclu s-au desprins bucăţi de marmură. Cele trei efigii simbolizând unirea celor trei principate româneşti sunt crăpate. Cineva a şters cuvintele “pământ românesc” şi numele răposatului Ceauşescu de pe tabloul inscripţional, în schimb nu l-a deranjat “Partidul Comunist Rpmân”, nici “Republica Socialistă România”.stop_coloana Un îndrăgostit sau mai mulţi au zgâriat sub iscălitura lui Mihai Viteazul cuvintele “Seretlek” şi “Te iubesc”. Bolţarii de la scări au fost furaţi în mare parte. După cum arată monumentul la ora actuală, putem spune că mesajul pe care sculptorul Victor Gaga a vrut să-l lase posterităţii a fost mutilat. De natură şi de om.

Când vor începe lucrările de restaurare?

În urmă cu doi ani, preşedintele Consiliului judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea devizului de lucrări în vederea restaurării monumentului de la Guruslău. Investiţia costa atunci 730.000 de lei. Nu s-a concretizat la momentul potrivit. La începutul acestui an, Consiliul Judeţean a alocat pentru restaurarea monumentului, din fonduri proprii, suma de 490.000 de lei din bugetul pe 2014. Lucrările de restaurare presupun realizarea unui sistem de evacuare a apei de lângă fundaţie şi refacerea placării monumentului în întregime. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 550.000 de lei. Monumentul de la Guruslău se află pe lista monumentelor istorice din România.