La Cizer a avut loc, sâmbata, 8 septembrie, inaugurarea monumentului reabilitat reprezentat de gospodaria traditionale "Casa Luput", la care s-au inghesuit iute sa taie panglica si politiceni care n-au avut nicio contributie la realizarea acestei investitii. 

rn

Printre cei care au taiat panglica, in afara de primarul Ioan Patcas, indreptatit sa o faca, au mai forfecat tricolorul prefectul Florin Florian, secretarul PSD Salaj si vicepresedintele Consiliul Judetean, Sergiu Panie, si deputatul Lucian Bode.
De ce au fost atat de multi la o panglica atat de scurta, incat imaginea a batut spre ridicol, e de neinteles. pentru ca se stie demult ca mai marii politicii, infipti in scaunele din care se iau decizii, nu au contribuit la salvarea acestui monument istoric din Cizer.
Casa monument a fost uitata de Muzeul Judetean de Istorie si Arta, în grija caruia a fost, dar nici Consiliul Judetean nu a pus pret pe ea. Casa monument ajunsese un obiectiv istoric distrus practic de autoritatile carora le-a revenit în grija.
Desi e vorba de autoritati cu responsabilitate pentru patrimoniu si de oameni cu functii si cu studii în domeniu, nepasarea si dezinteresul lor au adus monumentul într-o stare jalnica. Într-un memoriu pe care l-a înaintat presedintelui Consiliului Judetean în vara anului 2016, arhelogul Dumitru Tamba, de la Muzeul Judetean, atragea atentia si asupra împrejurarilor care au adus obiectivul în mizerie, insa nimanui nu i-a pasat.
Fostul primar din Cizer, Liviu Farcas, a fost cel care a adus fonduri europene si a salvat monumentul.
"Casa Luput din Cizer" a avut, de-a lungul vremii, inclusiv destinatia de biserica, numele monumentului fiind legat si de un alt monument reprezentativ din localitate, biserica de lemn a lui Horea, mutata între timp la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Casa are o valoare arhitecturala deosebita, datorita vechimii, amplorii constructiei, motivelor decorative din portalul usii interioare, din cadrele ferestrelor si din stâlpii târnatului. Valoarea ei deriva si din faptul ca este una din ultimele case cu paie, fiind reprezentativa pentru toata regiunea de sub Meses.
Casa este amplasata actualmente în spatele scolii ce poarta numele fostului conducator al rascoalei taranesti de la 1784 din Transilvania, Vasile Ursu, cunoscut ca Horea, ce si-a legat destinul de localitatea salajeana prin biserica ce a cladit-o aici catre finalul secolului al XVIII-lea.
Potrivit legendelor locale, mesterii ce au lucrat la ridicarea lacasului de cult sub îndrumarea lui Horea au stat chiar în casa Luput, ce era la vremea respectiva una din cele mai mari si mai frumoase constructii de lemn din sat.
Ultimul locuitor al casei a fost Luput Ioan a Giurchii Floroaie din Cizer. Casa a fost declarata monument istoric în anul 2004.