Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, însoțit de subprefectul Virgil Țurcaș, a făcut, zilele trecute, o vizită pe șantierul DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca, pentru a vedea cum evoluează lucrările de reabilitare și modernizare pe tronsonul dintre Meseșenii de Jos și Zalău.

“Am vrut să mă asigur că lucrările se derulează corespunzător și că împreună cu factorii implicați în acest proiect – proiectant, diriginte de șantier și constructor – putem găsi cele mai bune soluții la problemele sesizate de către cetățeni. Am primit asigurări de la antreprenor că va remedia într-un timp foarte scurt deficiențele constatate, astfel încât să asigurăm un drum accesibil pentru toți cetățenii. Lucrările progresează vizibil, stadiul fizic de execuție depășind 56%”, a afirmat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Constructorul se concentrează, în această săptămână, pe zona localității Aghireș, unde și-a propus să execute zidurile de sprijin pentru consolidarea alunecărilor de terasamente, precum și un sistem rutier nou, cu lărgirea celui existent. De asemenea, va interveni pentru amenajarea terenului și spargerea betoanelor în vederea realizării accesului la proprietăți și va executa sistemul de scurgere a apelor pluviale. În același timp, pregătește începerea lucrărilor pe sectorul Zalău – Creaca.

Reabilitarea și modernizarea celor peste 36,8 km ai drumului județean DJ 191C: Nușfalău– Crasna – Zalău – Creaca, lucrări finantațe prin fonduri europene nerambursabile, cu o valoare totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului de peste 25.500.000 euro, au demarat în iulie 2019.

Investiția presupune execuția unor categorii de lucrări ce vizează consolidarea și modernizarea structurii drumului, dar și creșterea capacității portante a acestuia, amenajarea unor treceri de pietoni, intervenții asupra șanțurilor, acostamentelor precum și realizarea racordurilor cu drumurile și străzile laterale, dar și amenajarea podețelor și podurilor aferente acestuia.

Potrivit contractului încheiat cu constructorul, durata lucrărilor este de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere a acestora.