Direcţia Silvică Sălaj a organizat, miercuri, o acţiune de plantare de puieţi forestieri, în raza Ocolului Silvic Cehu Silvaniei, în fondul forestier de stat din zona Pepinierei Silvice Panic. La acţiunea de plantare au participat, alături de angajaţii Direcţiei Silvice Sălaj, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţul Sălaj, ai Consiliului Judeţean Sălaj, ai Gărzii Forestiere Oradea, ai Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului, ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Sălaj, ai Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate-Serviciul Teritorial Sălaj, ai Inspectoratului de Jandarmi „Menumorut Voievod“ al Judeţului Sălaj, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi ai Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Salaj.
În cadrul acţiunii s-au plantat, pe o suprafaţă de un hectar, un număr de 5.000 puieţi forestieri din speciile gorun, stejar pedunculat, tei şi frasin. Acţiunea desfăşurată face parte din ansamblul manifestărilor organizate de către Direcţia Silvică Sălaj cu ocazia ,,Lunii plantării arborilor”- ediţia 2023.
În fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică Sălaj marchează ”Luna plantării arborilor”.
Prin această acţiune se urmăreşte atragerea atenţiei opiniei publice asupra pădurii, a problemelor ei şi, în plus, antrenarea unor segmente sociale cât mai diverse în activităţi concrete, legate de îngrijirea şi conservarea fondului forestier. Direcţia Silvică Sălaj doreşte conştientizarea populaţiei faţă de importanţa şi rolul pădurii atât sub aspect ecologic, cât şi economic şi social.
La nivelul celor cinci ocoale silvice, în primăvara anului 2023, s-a stabilit un program de regenerarea a pădurilor, care cuprinde o suprafaţă totală de 150 hectare, din care împăduriri se vor executa pe 18 hectare, iar regenerări naturale pe 132 hectare. De asemenea, în vederea consolidării plantaţiilor înfiinţate în anii anteriori, se vor efectua lucrări de completare a regenerărilor pe o suprafaţă de 4 ha în fondul forestier.
Puieţii necesari pentru efectuarea acestor lucrări sunt produşi în pepinierele proprii ale direcţiei silvice. În această campanie, pentru împădurirea suprafeţelor incluse în programul de regenerare, se vor folosi peste 110.000 puieţi, din speciile gorun, stejar pedunculat, cer, stejar roşu, fag, salcâm, paltin, frasin, ulm şi tei.
Valoarea lucrărilor de regenerare a pădurilor ce vor fi executate de către Direcţia Silvică Sălaj pe întreg anul 2023 depăşeşte suma de două milioane lei.