Misiunile pompierilor sălăjeni în județul Galați s-au încheiat cu succes.

Toate cele 52 de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Porolissum” al județului Sălaj au ajuns acasă marți seara.

Unii dintre ei au intrat în tură chiar miercuri dimineața și își reiau activitatea la locul de muncă pentru misiunile de salvare.

La Galați, pompierii sălăjeni nu au avut o misiune ușoară. Au muncit din greu pentru curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape, evacuarea mâlului din locuințe, din curți și subsoluri, asigurarea accesului spre casele oamenilor, evacuarea în siguranță a bunurilor cetățenilor și descărcarea unor materiale de igienă și curățenie din transporturile umanitare sosite în zonele afectate.

Iar weekendul trecut, în condițiile unui nou cod roșu de viituri și inundații, au fost în gărzi pentru intervenții de salvare.

”Respect și recunoștință pentru toți cei implicați!”, a transmis ISU Sălaj.

Vă reamintim că salvatorii sălăjeni plecați în misiune săptămâna trecută au fost coordonați de către locotenent-colonel Marcel Iștoan – comandantul Secției de Pompieri Jibou și de către căpitanul Marius Torje – împuternicit adjunct comandant al Secției de Pompieri Șimleu Silvaniei.

Ei au contribuit la reducerea efectelor inundațiilor și refacerea condițiilor normale de viață ale comunităților din județul Galați.