Sâmbătă, ora 12.30, Sala “Rapid” din Bucureşti:  CSM Bucureşti – HC Zalău Cu şapte victorii consecutive, HC Zalău a egalat un record ce dura de şase ani, iar formaţia condusă de Gheorghe Tadici ar putea intra în istoria clubului, în cazul în care ar obţine a opta victorie consecutivă. Acest lucru pare greu de reuşit, în condiţiile în care în a doua etapă a returului, gruparea de la poalele Meseşului va juca pe terenul campioanei Europei – CSM Bucureşti.Chiar dacă după clasament pare un derby al etapei între două echipe de pe podium, între cele două loturi este o diferenţă mare de valoare, iar formaţia bucureşteană este de departe favorită. Însă, în astfel de meciuri, tinerele jucătoare de la HC Zalău se pot afirma, mai ales că joacă fără presiune. Asta deoarece indiferent de rezultatul jocului de sâmbătă, formaţia zălăuană are şanse mari să rămână pe podium. Patru puncte avans are Zalăul în faţa celor de la CSM Roman, formaţie care va sta în a doua etapă a returului. Doar SCM Craiova poate depăşi Zalăul în clasament, însă pentru a reuşi acest lucru, echipa olteană trebuie să câştige atât în prima rundă din retur cu Măgura Cisnădie, dar şi în etapa a II-a, în deplasarea de la CSM Bistriţa.Revenind la meciul dintre CSM Bucureşti şi HC Zalău să spunem că se va disputa sâmbătă, de la ora 12.30, în Sala “Rapid”. stop_coloana În mod normal, etapa a II-a din retur este programată în 26 ianuarie, dar jocul a fost devansat la cererea echipei din Capitală, care pe 27 ianuarie va juca cu Larvik în Liga Campionilor. Pentru formaţia antrenată de Aurelian Roşca va fi astfel ultimul meci înaintea debutului în grupele principale ale Ligii Campionilor, iar partida cu HC Zalău este privită de liderul Ligii Naţionale ca şi o pregătire a jocului cu Larvik. În schimb, zălăuancele vor să dea o replică cât mai bună deţinătoarei Ligii Campionilor şi se bazează pe un joc bun în defensivă. În acest an, CSM Bucureşti a susţinut deja trei partide din campionat, cu Unirea Slobozia, Corona Braşov şi Danubius Galaţi, toate fiind câştigate la cel puţin 7 goluri. Partida dintre CSM Bucureşti şi HC Zalău va putea fi văzută şi în direct pe Digi Sport, jocul urmând a fi arbitrat de o brigadă formată din Cristina Năstase şi Simona Stancu.