decembrie 5, 2025

Miros de gaz într-un bloc din Zalău. 27 persoane evacuate, o persoană transportată la spital

1

Un incident provocat de o scurgere de gaz a mobilizat, joi dimineață, pompierii militari sălăjeni într-un bloc de locuințe cu 10 etaje, din zona Perla, din municipiul Zalău. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut la ora 04:48, sesizând un miros puternic de gaz într-un apartament.

La sosirea echipajelor, mirosul de gaz era intens, astfel că pompierii au oprit imediat alimentarea cu gaz a apartamentului și au început ventilarea încăperilor. Pentru siguranță, 27 de locatari au fost evacuați temporar din imobil.

Verificările efectuate de echipajele ISU Sălaj au scos la iveală scurgeri de gaz în zona unui aragaz. O persoană care acuza stare de rău a primit îngrijiri medicale de la echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj și a fost transportată la spital.

La fața locului a intervenit și un echipaj DelGaz Grid, pentru a remedia defecțiunea. Deși locatarii s-au putut întoarce în siguranță în apartamente, alimentarea cu gaze a blocului rămâne oprită până la remedierea completă a problemei.

Pompierii reamintesc populației că orice miros suspect de gaz trebuie anunțat de urgență și insistă asupra respectării regulilor de utilizare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale.