Săptămâna viitoare, angajații și elevii vor avea parte de o minivacanță de 5 zile. Ziua Copilului, sărbătorită joi, 1 iunie, este liberă prin lege, la fel și prima și a doua zi de Rusalii, adică duminică, 4 iunie, și luni, 5 iunie.

Guvernul a decis să facă punte între aceste zile libere legale, astfel că vineri, 2 iunie, va fi tot zi nelucrătoare pentru elevi și angajații din sistemul bugetar.

Codul muncii stabilește că pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru prima și a doua zi de Rusalii se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult.

”Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru (…) prima și a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creștin, de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator”, prevede Codul muncii.

Așadar, zilele libere de sărbători pot fi acordate doar pentru un singur cult religios. Totuși, în situația în care se acordă zile libere de Rusalii, atât pentru cultul religios legal de care aparțin, cât și pentru alt cult creștin, zilele libere suplimentare vor fi recuperate.

Precizăm că, prin excepție, pot presta activitate în zilele de sărbătoare legală doar salariații care lucrează în unităţi sanitare, de alimentaţie publică sau în unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, cu condiția ca salariaților să li se asigure compensarea fie cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile fie cu un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.