Satul locuit aproape in exclusivitate de etnici maghiari s-a bucurat duminică şi de prezenţa prefectului Alexandru Vegh, a senatorului Fekete Andras şi a deputatului Seres Denes.
Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, a fost prezent duminică in localitatea Doba, cu ocazia inaugurării unei baze sportive şi a sfinţirii bisericii locale.
In prima parte a vizitei, ministrul a participat alături de oficialităţile judeţene şi locale la slujba de sfinţire a bisericii din Doba, după terminarea recentă a reabilitării lăcaşului de cult. Din totalul sumei necesare pentru recondiţionarea bisericii, 100.000 de lei au fost alocaţi de Ministe-rul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Restul sumei necesare a provenit din fonduri locale şi judeţene, dar şi din donaţiile enoriaşilor.
In a doua parte a programului, Kelemen Hunor alături de prefectul Vegh, senatorul Fekete Andras şi de deputatul Seres Denes a inaugurat baza sportivă din Doba, care include un teren de sport sintetic şi vestiarele aferente. Din totalul celor 600.000 de lei investiţi, 450.000 de lei au provenit din fonduri guvernamentale alocate prin „Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural”.
Ministrul Culturii a declarat că apreciază puterea şi optimismul comunităţilor locale sălăjene in ceea ce priveşte prezentul şi viitorul, motiv pentru care de fiecare dată vine cu bucurie la noi in judeţ.
Doba este o mică localitate cu populaţie preponderent maghiară din comuna Dobrin, care la ultimul recensămant avea 619 locuitori, dintre care doi romani. Recent, in satele Doba şi Verveghiu, care concentrează populaţia maghiară din comună au fost reabilitate din temelii şi căminele culturale, pe cand in centrul de comună clădirea căminului cultural zace in continuare in paragină.