După îndelungi dezbateri privind distribuția iodurii de potasiu populației, în scop preventiv, Ministerul Sănătăţii a emis un Ordin care prevede modul în care vor fi împărțite tabletele.
Cum majoritatea medicilor de familie au refuzat să preia și această ”sarcină”, Ministerul a decis oficial ca distribuția pastilelor de iodură să se facă prin intermediul farmaciilor cu circuit deschis. Lista farmaciilor va fi făcută publică pe pagina web a Ministerului Sănătății, informează instituția guvernamentală.
Potrivit Ordinului MS, în termen de șapte zile de la intrarea în vigoare a documentului, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București predau, pe bază proces verbal de predare-primire, medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate către farmaciile din listă stabilită.
Fiecare farmacie va primi, odată cu medicamentul, toate informațiile necesare despre condițiile de administrare a acestuia. Cantitățile de pastile pe care le va distribui fiecare farmacie se stabilesc de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cu avizul Ministerului Sănătății.
Cum intră omul de rând în posesia iodurii de potasiu
Conform deciziei ministeriale, fiecare persoană care dorește iodură de potasiu se adresează mai întâi medicului de familie. Acesta eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru pacient, dacă pacientul este eligibil.
Pentru pacientul minor (copil sub 18 ani) aflat în evidența medicului de familie, prescripția medicală se eliberează reprezentantului legal, dar pe numele pacientului minor.
După eliberarea prescripției medicale, pacientul se adresează oricărei farmacii din listă și ridică comprimatele de iodură de potasiu.
Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanții legali ai minorilor care nu au medic de familie, se pot prezenta la orice cabinet de medicină de familie și completează declarația pe propria răspundere în fața medicului de familie, apoi va primi prescripția medicală, în cazul în care este eligibil.
Farmaciile vor elibera medicamentul în mod gratuit, exclusiv în baza prescripției medicale emisă de medicul de familie în formatul original. Odată cu medicamentul farmaciile pun la dispoziția pacientului sau a aparținătorului și informațiile privind modul de administrare, conform Fișei informative pentru pacienți cu privire la acest medicament.
La ridicarea din farmacie, persoanele semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului cu medicamentul iodură de potasiu. Acordul semnat se păstrează în farmacie împreună cu formularul original al prescripției medicale emisă de medicul de familie.
Atenție! Medicii de familie pot prescrie o singură dată comprimatele de iodură de potasiu pacienților eligibili aflați în evidența proprie precum și pacienților eligibili care nu au medic de familie, utilizând formularul de rețetă simplă tip PRF.
În cazul pierderii prescripției medicale, medicul de familie eliberează un duplicat, la solicitarea scrisă a pacientului pe numele căruia a fost eliberată prima prescripție medicală sau pe numele minorului, după caz, menționându-se distinct pe formular „DUPLICAT”.
Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmaciile din listă este de 6 luni de la data recepției.
La finalul perioadei de 6 luni farmaciile din listă vor preda către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cantitățile rămase în stoc, precum și acordurile pacientului privind administrarea tratamentului și prescripțiile pe baza cărora au eliberat medicamentul, pe baza de proces verbal de predare-primire.
În același Ordin al Ministerului Sănătății se interzice orice campanie publicitară care să facă referire la anumite beneficii, recompense şi/sau alte facilități legate de distribuirea către populație a iodurii de potasiu, fiind permise doar afișarea informării asupra activității de distribuire către populație a acestui medicament, la loc vizibil, în farmacia cu circuit deschis care distribuie, publicarea pe pagina web a Ministerului Sănătății sau publicarea campaniilor de informare desfășurate de autorităţile publice centrale.
Cui îi este recomandată administrarea iodurii de potasiu
Specialiștii în sănătate spun că tabletele de iod vor fi acordate cu prioritate copiilor și femeilor însărcinate (pentru a-și proteja bebelușul nenăscut). Copiii (incluzând și copiii alăptați) sunt cei mai sensibili la radiație și prezintă cel mai mare risc de contaminare. În cazul copiilor nou-născuți, se recomandă stabilirea dozei de către medic și urmărirea funcției tiroidiene. Persoanele tinere (între 18 ani și 40 de ani) sunt mai puțin sensibile la acest tip de radiație decât copiii. Doza depinde de vârsta și de greutatea corporală.
Femeile însărcinate sunt o categorie de risc, deoarece iodul radioactiv poate traversa placenta și poate afecta fetusul în dezvoltare. Femeile care alaptează li se recomandă, pe lângă administrarea iodurii de potasiu, și prioritizarea pentru celelalte măsuri de protecție.
Adulților cu vârsta peste 40 de ani nu li se recomandă administrarea de iodură de potasiu, deoarece riscul de a dezvolta cancer tiroidian este redus la această categorie de vârstă și riscul de reacții adverse este mai mare. Exceptie vor face situațiile în care autoritățile oficiale anunță un nivel ridicat de radiație sau persoanele din această categorie fac parte din echipaje de intervenție cu expunere mare la radiație.