Sportul pe teren redus a luat o amploare nebănuită iniţial. Ca urmare a numărului foarte mare de echipe inscrise in campionatul jedeţean, inclusiv din mediul rural, s-au constituit mai multe ligi, asigurandu-se astfel cadrul organizatoric necesar desfă-şurării intrecerilor. Rezultatele n-au incetat să apară, FRMF acordandu-i Zalăului găzduirea intrecerii Cupei Romaniei, la care au participat cele mai valoroase echipe din ţară. Spre meritul organizatorilor meciu-rile s-au bucurat de o mare audienţă şi in condiţii lăudabile, echipele din Sălaj inscrise făcand o bună propagandă minifotbalului, iar una dintre participantele din Zalău a caştigat Cupa , după ce cu un an inainte a poposise in Zalău titlul naţional. Prin creşterea numerică a echipelor, a crescut şi numărul terenurilor de minifotbal cu gazon sintetic, cele mai ^căutate^ fiind cele de la bazele Onix şi Fair-play.
Minifotbalul din Sălaj cotat ca unul dintre cel mai bine organizat din ţară
Articole
Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...Radu Cristian Beleanu, noul comandant al Batalionului 691 Artilerie Antitanc
La Garnizoana Zalău a fost dislocat recent Batalionul 691 Artilerie Antitanc “General Ion Dragalina”, al cărui comandant a fost până vineri, 20 decembrie, locotonent-colonelul Romeo Dacian Buhai. În cadrul unui ceremonial oficial, comanda Batalionului a fost preluată de locotenent-colonelul Radu Cristian Beleanu. La evenimentul de predare-primire au participat comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general-maiorul Bogdan Cernat, prefectul Județului Sălaj, Dari Toma, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și preoții Bisericii ”Sfântul Ioan Botezătorul”, de la…
Mai mult...