Consilierii județeni sunt convocați de îndată, în ședință extraordinară, vineri, 9 iunie, pentru a-și exprima votul cu privire la un proiect ce vizează cumpărarea de autobuze electrice pentru elevii din orașele Cehu Silvaniei și Șimleu Silvaniei și din 48 de comune sălăjene.

Dacă trece de votul consilierilor, proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din Sălaj” va fi depus pentru finanțare în cadrul PNRR. Valoarea investiției este de peste 36 de milioane de lei, adică aproximativ 7,3 milioane de euro.

Primăriile beneficiare vor avea de suportat doar cheltuielile neeligibile, în cuantum de circa 2.500 lei, inclusiv TVA, care reprezintă, potrivit administrației județene, “diferența dintre suma totală alocată prin PNRR și media aritmetică a prețurilor de pe piața actuală a microbuzelor electrice”.
Prin acest program, 50 de UAT-uri aflate în zone defavorizate ori izolate din Sălaj pot beneficia de finanțare nerambursabilă pentru achiziționarea a cel puțin câte un microbuz „verde”, total electric, destinat transportului elevilor, utilizat de unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial pentru naveta zilnică a copiilor.

Se vor cumpăra microbuze electrice cu 8+1 locuri, cu 16+1 locuri sau mai mari de 16+1 locuri, în funcție de nevoia locală, primăriile având obligația de a amplasa câte o stație de încărcare autovehicule electrice, precum și de a asigura pe o durată de minim 4 ani resursa umană (șofer), costurile de reparație și întreținere a microbuzelor, precum și costurile de alimentare.
“Grupul țintă al acestui proiect sunt: unitățile de învățământ din ciclul primar, gimnazial sau liceal
prin elevii înscriși în aceste unități, cu precădere cei care fac naveta zilnică, comunitățile locale din
mediul rural și mic urban aflate în zone defavorizate / izolate. Prin investiția propusă se va realiza achiziția de microbuze școlare <verzi>, în totalitate electrice destinate transportului elevilor în scop educațional”, se arată în referatul ce însoțește proiectul de hotărâre care va fi supus, vineri, votului consilierilor județeni.
Unitățile administrativ-teritoriale incluse în proiect sunt orașele Șimleu Silvaniei și Cehu Silvaniei, comunele Agrij, Almaşu, Băbeni, Bălan, Bănişor, Bobota, Bocşa, Boghiş , Buciumi , Chieşd , Cizer , Coşeiu Crasna ,Creaca ,Crişeni, Cuzăplac Dobrin, Dragu , Fildu de Jos ,Gâlgău ,Gârbou , Hereclean , Hida , Horoatu Crasnei , Ileanda , Ip ,Letca ,Lozna , Marca , Măerişte , Mirşid , Năpradea , Nușfalău , Pericei , Plopiş, Românaşi, Rus , Sălăţig , Sâg , Sânmihaiu Almaşului , Someş Odorhei , Surduc , Şamşud , Șărmășag, Şimişna, Treznea , Valcău de Jos , Vârşolt, Zalha și Zimbor.

Consilierii USR au anunțat deja că susțin proiectul

PNRR înseamnă pentru copiii din Sălaj facilitarea accesului la educație, inclusiv prin îmbunătățirea condițiilor de transport, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, spun reprezentanții USR Sălaj.

” Atât noi ca și consilieri județeni din partea USR, cât și Consiliul Județean, am cerut primăriilor să se implice în implementarea proiectului <Microbuze electrice pentru elevii din Sălaj> prin care se vor achiziționa cel puțin un microbuz electric 16+1 pentru fiecare partener din județ. (…) În ședința de Consiliu Judetean de vineri, 9 iunie, vom vota proiectul <Microbuze electrice pentru elevii din Sălaj> și încheierea acordului de parteneriat pentru depunerea acestuia spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Consiliul Județean Sălaj – în calitate de lider și solicitant eligibil – depune acest proiect spre finanțare împreună cu 50 de parteneri, unități administrativ-teritoriale din județul Sălaj. Astfel, în cadrul acestui proiect, școlile din 50 comune și orașe sălăjene vor fi dotate cu microbuze electrice, grație finanțării prin PNRR. (…) Planul Național de Redresare și Reziliență este conceput de către Cristian Ghinea, USR, fost ministru MIPE, alături de echipa de la minister din perioada respectivă”, spune consilierul județean USR Nicolae Olar.