Memorialul “Radu Gog” este gata de start
Memorialul „Radu Gog” ajuns în acest an la ediția a XI- a se va desfășura mâine și poimâine în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău. La tradiționala competiție s-au înscris 18 echipe, fiind un record de participare. Dintre cele 18 echipe, 12 s-au înscris la categoria open, iar șase la old-boys. La prima categorie, formațiile participante au fost împărțite în patru grupe: Grupa A – Sportul Sălăjean Dinamo, Bavaria Gold și Unirea Hereclean, Grupa B – Tenaris, Grup Cristal Românași, Dia Guard Divino, Grupa C – AS Cavalerii, Eurodezmembrări, Viper Electro Cris, Grupa D – Trans Oșanu, Fan Curier și Terra Kid.
La categoria old-boys cele șase formații care s-au înscris au fost împărțite în două grupe: Grupa A – Ady Com, AS Onix, Minerul Sărmăşag și Grupa B – Trans Oşanu, Euro Dezmembrări şi Lexus.
După disputarea jocurile din faza grupelor, la prima categrie, echipele de pe locul 1 joacă în semifinale, cele de pe locul 2 joacă în continuare pentru locurile 5-8, iar cele de pe locul 3, joacă pentru locurile 9-12, în timp ce la a doua categorie, echipele de pe locul 1 și 2 joacă în semifinale, cele de pe locul 3 vor mai disputa un joc pentru locurile 5 -6.
Meciul dintre Sportul Sălăjean și Bavaria Gold va deschide balul anul acesta, partida fiind programată mâine, de la ora 9.00. Duminică în cea de-a doua zi a competiției vor avea loc finalele celor două categorii precum și stabilirea celorlalte locuri. Tot duminică va avea loc și festivitatea de premiere la care și-a anunțat prezenta și primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu. Durata unui meci va fi de 36 de minute, iar în cazul unui rezultat de egalitate se va executa câte trei lovituri de departajare. Lovitura de începere la una dintre finale va fi executată de mezina familiei Gog, Raluca. Vă reamintim că în cadrul memorialului se desfășoară și o tombolă unde premiul special este un tricou al jucătorului Lucian Sânmărtean, donat de Federația Română de Fotbal.
Competiția este organizată an de an de către Comisia Județeană de arbitri, în memoria celui care a fost arbitrul divizionar Radu Gog.
Ca arbitru Radu Gog şi-a început activitatea ca stagiar în 1995, iar un an mai târziu a obţinut categoria a II-a. În 1999 a trecut examenul pentru categoria I, iar din 2000 a făcut parte din lotul arbitrilor divizionari. stop_coloana A arbitrat peste 300 de partide de fotbal, dintre care 40 în Divizia C. A fost considerat unul dintre cei mai talentaţi arbiri din cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Sălaj. Din păcate, în noaptea de 4 spre 5 ianurie 2013 s-a stins din viaţă într-un accident de circulaţie petrecut în Ciumărna.
Programul complet al meciurilor din faza grupelor
Sâmbătă, 10 ianuarie 2015,
Sala de Sport LPS “Avram Iancu”
09.00: Sportul Sălăjean – Bavaria Gold
09.40: Tenaris – Grup Cristal Românași
10.20: Ady Com – AS Onix (old boys)
11.00: Sportul Sălăjean – Unirea Hereclean
11.40: Tenaris – Dia Guard Divino
12.20: Ady Com – Minerul Sărmășag (old boys)
13.00: Bavaria Gold – Unirea Hereclean
13.40: Grup Cristal Romanași – Dia Guard Divino
14.20: AS Onix – Minerul Sărmășag (old boys)
15.00: AS Cavalerii – Euro Dezmembrări
15.40: Trans Oșanu – Fan Curier
16.20: Trans Oșanu – Euro Dezmembrări (old boys)
17.00: AS Cavalerii – Viper Eectro Cris
17.40: Trans Oșanu – Terra Kid
18.20: Trans Oșanu – Lexus (old boys)
19.00: Euro Dezmembrări – Viper Electro Cris
19.40: Fan Curier – Terra Kid
20.20: Euro Dezmembrări – Lexus (old boys)
