Curtea de Apel Cluj l-a condamnat joi pe medicul Mircea Sorin Paşca la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi îi interzice să exercite funcţia de medic expert timp de un an, pentru că lua mită „la greu”.
Cele două asistente care lucrau cu medicul Mircea Sorin Paşca la cabinetul de expertiză medicală au fost condamnate pentru tăinuire la un an de închisoare fiecare, cu suspendarea condiţionată a pedepsei.
Bărbatul din Cehu Silvaniei care intermedia şpaga între pacienţii din zonă şi medic a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.
Lua mită de 11 ori pe zi
În data de 15 ianuarie 2014, Mircea Sorin Paşca, medic expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Experiză Medicală Sălaj, aparţinând de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, a fost reţinut de procurori pentru luare de mită. Procurorii au constatat că în numai 11 zile medicul Mircea Sorin Paşca a săvârşit 121 de infracţiuni de luare de mită, iar într-o lună 199 de infracţiuni.
Potrivit procurorilor, sumele pe care medicul le primea ca mită erau cuprinse între 100 şi 500 de de lei, în funcţie de motivul pentru care pacientul se adresa medicului expert. La percheziţiile făcute de procurori la domiciliul medicului s-au găsit inclusiv lingouri de aur, care după ce au fost confiscate i s-au restituit lui Paşca. stop_coloana Procurorii au propus atunci arestarea pentru 29 de zile a medicului şpăgar, dar instanţa a respins cererea procurorilor. Aşa că Mircea Sorin Paşca şi-a continuat munca de expert în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală Sălaj.
Nu i-a convenit pedeapsa de doi ai de închisoare
Prin decizia de joi a Curţii de Apel Cluj a fost respins apelul medicului Sorin Mircea Paşca. Magistraţii au hotărât a desfiinţa în parte hotărârea pronunţată la începutul anului de Tribunalul Sălaj şi majorarea pedepsei aplicată medicului Paşca de la doi ani de închisoare cu executare la doi ani şi patru luni de închisoare şi interzicerea practicării profesiei de medic expert pe timp de un an după executarea pedepsei principale.
În drum spre “mititica”
După pronunţarea sentinţei Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă, Tribunalul Sălaj a emis mandatul de executare a pedepsei pe numele lui Mircea Sorin Paşca. Medicul şpăgar s-a predat joi seara la Poliţia oraşului Şimleul Silvaniei, unde are domiciliul, iar vineri după amiază a fost băgat în arestul Centrului de reţinere si arest preventiv Sălaj din Zalău. De aici urmează să fie dus la penitenciar.