Medicul Silviu Ladăriu, care a coordonat Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Sălaj din cadrul Spitalului Județean peste cinci ani, și-a prezentat demisia din funcția de conducere. Laurențiu Barna, managerul Spitalului Județean de Urgență Sălaj, a declarat ieri pentru Graiul Sălajului că Ladăriu a înaintat un document prin care anunță că nu va mai putea ocupa funcția de medic coordonator al UPU. “A înaintat o adresă în care spune că, începând cu data de 4 mai, nu mai poate ocupa funcția de medic coordonator UPU, însă nu și-a dat demisia din funcția de medic”, spune Laurențiu Barna. Managerul Spitalului Județean a precizat că activitatea e afectată în sensul problemelor legate de coordonarea serviciului de Urgență. “Deocamdată aștept să revină la serviciu să discutăm”, conchide Barna. UPU Sălaj duce lipsă de personal, fapt confirmat și de managarelul spitalului. stop_coloana Laurențiu Barna spune că s-au făcut toate demersurile pentru rezolvarea acestei probleme și că speră să se rezolve cât mai repede.