Forumul ,,Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie” și Gala Elitelor Medicale în Otorinolaringologia Românească, evenimente unice în România, s-au desfășurat, în premieră, vineri, 21 aprilie, la Cluj-Napoca.

Cele două evenimente au fost organizate de brandurile Ziar Medical și Elite Medicale, sub coordonarea Societății Române de Foniatrie.

Forumul ,,Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie”, manifestare științifică dedicată profesioniștilor din sfera ORL a abordat teme de mare interes și actualitate pentru participanți, precum progrese în tumorile de cap și gât, progrese și dezvoltări în chirurgia laringiană, tulburările olfactive, patologia tumorală de graniță în ORL etc.

De asemenea, toți cei prezenți au avut ocazia să participe la sesiuni practice de hands-on (bronhoscopie rigidă, diagnosticul și tratamentul VPPPB, examinarea endoscopică asociată cu Narrow Band Imaging -NBI- în depistarea precoce a cancerului de laringe).

Manifestarea s-a încheiat într-un cadru festiv, cu decernarea premiilor Galei Elitelor Medicale în ORL, festivitate de premiere a profesioniștilor și experților medicali din domeniul otorinolaringologiei.

Printre laureații primei ediții a Galei Elitelor Medicale în Otorinolaringologia Românească se numără și medicul zălăuan Anamaria Matioc, care a obținut Premiul pentru profesionalism în tratarea pacienților ORL.

Au primit, de asemenea, plachete: Dr. Felician Chirteș – Premiul pentru cea mai bună echipă ORL, în numele secției ORL a Spitalului Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca; Șef Lucrări Dr. Violeta Necula – Premiul pentru Performanță în derularea programului de screening auditiv la copii; Dr. Alexandra Neagu – Premiul pentru Performanță în derularea programului de screening auditiv la copii; Conf. Univ. Dr. Gheorghe Iovănescu – Premiul pentru cea mai bună echipă ORL Pediatrie în numele secției ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara; Prof. Univ. Dr. Dan Cobzeanu – Premiul anual pentru cel mai îndrăgit medic ORL; Prof. Univ. Dr. Balica Nicolae – Premiul de Excelență în ORL din perspectivă artistică; Dr. Loredana Mitran – Premiul pentru implicarea în organizarea primei ediții a Forumului ,,Progrese şi Excelență în Otorinolaringologie”, girat de profesionalismul în specialitate.

În cadrul evenimentului au fost acordate și o serie de trofee: Premiul pentru întreaga carieră medicală – Prof. Univ. Dr. Marcel Cosgarea; Performanță în Audiologie – Prof. Univ. Dr. Sebastian Cozma; Performanță în patologia vestibulară – Conf. dr. Mădălina Georgescu; Premiul pentru profesionalism și educație medicală în ORL – Conf. Univ. Dr. Răzvan Hainăroșie; Performanță în Laringologie – Prof. Univ. Dr. Șerban Berteșteanu; Performanță în chirurgia endoscopică rinosinusală – Prof. Univ. Dr. Codruț Sarafoleanu; Performanță în chirurgia oncologică ORL – Prof. Univ. Dr. Magdalena Chirilă; Performanță în chirurgia urechii – Prof. Univ. Dr. Alma Maniu; Premiul pentru dezvoltarea specialității ORL – Prof. Univ. Dr. Viorel Zainea; Premiul pentru excelență în ORL – Prof. Univ. Dr. Silviu Albu.