Calitatea serviciilor medicale și comportamentul medicilor și al personalului Secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Zalău atrag pacienți din toată țara.
Până acum, la redacție am primit numeroase scrisori de mulțumire pe care le-am publicat în ziarul nostru, iar începutul anului aduce un nou mesaj de recunoștință pentru aceleași cadre medicale.
De această dată, mesajul pe care l-am primit vine din partea unui tânăr de 19 ani, din Satu Mare. Acesta a beneficiat de o intervenție chirurgicală pentru deviație de sept și spune că medicii Matioc i-au transformat în bine viața. În rândurile care urmează vă redăm integral mesajul transmis de Giulian.
”Bună dimineața. Aș vrea să vă transmit o informație în legătură cu Spitalul Județean Zalău, Secția ORL.
Aș vrea să vă spun povestea mea. Am vârsta de 19 ani, am avut probleme cu deviație de sept nazală și o cocoasă pe partea de aspect. Am ajuns la Zalău. Eu fiind din Satu Mare. Am mers pentru operație, m-am dus cu foarte mare teamă, cum o să fie, că o să doară, o să mă trezesc din anestezie? De cum am intrat și până am ieșit din spital, tot personalul a fost excepțional, au fost atât de drăguțe cu mine, eu care eram speriat când am intrat în sala de operație… Dar, de la infirmiere, asistente, anestezistă, toate au fost foarte calme și drăguțe cu mine, și mai ales doamna doctor Ana Maria Matioc și domnul doctor Ciprian Matioc care au dat dovadă de iubire și înțelegere în orice moment și grijă față de mine. Le mulțumesc din tot sufletul încă o dată prin intermediul dumneavoastră! Acum pot să respir mai bine și am un nas mai frumos!”, semnează Giulian, băiatul tratat la Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Zalău.