decembrie 5, 2025

Medicii și spitalele au obligația să deschidă dosare electronice

imagine-articol0_40294

 Medicii de familie și unitățile sanitare din Sălaj sunt obligați de la începutul lunii să deschidă un dosar electronic pentru fiecare pacient, prin noul Contract-cadru privind acor-darea asistenței medicale. Cei care refuză să folosească dosarul vor putea primi sancțiuni, de la avertisment până la amenzi.
Dosarul electronic de sănătate (DES) a început să fie folosit din luna aprilie, în pe-rioada de verificare a sistemului, de către unii medici de familie și de către spitale. Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), până în prezent au fost inițializate peste 700.000 de dosare electronice, sistemul DES a fost accesat de peste 3.500 de medici, iar peste 67 de spitale s-au conectat cu succes.

Ce conține dosarul și cum se poate accesa

 Începând cu 1 iunie, fiecare român, fie că este asigurat sau nu, va avea un astfel de dosar. Aplicația DES se adresează întregii populații a României. Fiecare cetățean va avea propriile informații medicale colectate și arhivate în deplină si-guranță în cadrul dosarului personal de sănătate. Practic, pe măsură ce medicii vor introduce informații medicale în DES, pacienții nu vor mai fi nevoiți să se pre-zinte la consultație sau internare cu nenumărate trimiteri, rețete, rezultate ale consultațiilor medicale, externări, analize și investigații de laborator, susțin reprezentanții CNAS.
Conținutul DES și modul de acces la acesta au fost discutate și agreate de o comisie formată din reprezentanți ai medicilor de familie, spitalelor, pacienților, Ministerului Sănătății și CNAS încă din faza de analiză a proiectului. Portalul DES este accesibil la adresa www.des-cnas.ro
Inițializarea dosarului se face cu ocazia unui prim consult. Dosarul electronic de sănătate va conține toate informațiile me-dicale care, în mod normal, sunt în fișele de observație, foile de observație și registrele de consultații ale pacienților. Foarte importante sunt informațiile din istoricul medical al pacientului utile în situații de urgență și considerate a fi vitale: alergii, grupa de sânge, boli cronice, proteze, dispozitive, internări și ultimele prescripții, ultimele două introduse la cererea medicilor. La dosarul electronic au acces proprietarii datelor, adică pacienții, și medicii sub a cărui directă îngrijire se află pacienții. Accesul la dosarul electronic de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar într-o singură zonă, stop_coloanacea de urgență, iar restul, numai cu acordul acestuia.
“Punctul zero” al dosarului electronic de sănătate a fost în 20 aprilie, când a început inițializarea datelor în sistem electronic. Acest proces se face printr-o consultație, indiferent dacă aceasta se face la medicul de familie, în ambulator sau la spital. Din acel moment, toate datele existente în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), respectiv internările, rețetele și analizele, sunt adunate în dosarul pacientului. Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de toți medicii care au cod de parafă, sunt specialiști și au semnătură electronică. Sunt în această situație 35.000 de medici cu cod de parafă la nivel național.
Pentru a accesa DES, pacientul se poate autentifica cu cardul de sănătate, prin introducerea acestuia în cititor și apoi codul PIN aferent. Pacienții care nu au card de sănătate, se pot autentifica pe site pentru a-și accesa DES-ul prin introducerea codului de asigurat sau a CNP-ului. Medicii pot accesa DES prin autentificarea cu certificatul digital și introducerea codului PIN al certificatului.

Medicii sălăjeni au probleme cu accesarea sistemului DES

 Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu, ne-a explicat ieri ce sancțiuni riscă cei care refuză să folosească dosarul. “Nu este vorba deocamdată de nicio sancțiune, sancțiunile vor apărea ulterior. Deocamdată e vorba de implementarea dosarului. Este vorba de o perioadă de timp din anul acesta în care furnizorii vor începe încet să-l folosească. Începând cu anul 2015 vor apărea sancțiunile, în cazul în care nu se folosește dosarul”, ne-a comunicat Tăutu.
Întrebat dacă furnizorii de servicii medicale din Sălaj s-au înscris în program, Marius Tăutu a precizat că momentan sunt probleme cu site-ul. “Deocamdată, din Sălaj nu s-au înscris încă furnizorii deoarece, practic, dosarul nu funcționează în parametri normali. Sunt încă multe deficiențe care săptămâna aceasta vor fi rezolvate și atunci vom putea începe să-l folosim. Momentan, avem câteva probleme când accesăm portalul”, a conchis Tăutu.