Ei nu vor sa semneze actul aditional la contract, ceea ce ii lasa fara temei legal pentru eliberarea de retete gratuite sau compensate si bilete de trimitere
Nemultumiti de preve-derile noului contract – cadru pentru asigurarea asistentei medicale, mai exact de cele vizand schimbarea raportului dintre finantarea per capita si cea pe servicii din medicina primara, medicii de familie refuza sa semneze actul aditional in baza caruia sa poata functiona luna aceasta, pana la aplicarea noului contract. Potrivit declaratiilor dr. Rozalia Niculescu, presedintele Patronatului Medicilor de Familie Salaj, refuzul este motivat de faptul ca actul aditional respectiv se refera la contractul cadru pe 2010, cu care ei nu sunt de acord pentru ca aplicarea lui ar insemna reducerea cu pana la 50 la suta a veniturilor medicilor de familie.
De cealalta parte, dr.Marius Tautu, directorul de relatii contractuale al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, sustine ca afirmatia reprezentantului medicilor de familie este „o aberatie” pentru ca „un act aditional nu se poate face la un contract inexistent, cum este, deocamdata, cel pentru 2010”. El a admis, insa, ca potrivit unei adrese trimise ieri in teritoriu de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, bugetul aferent lunii aprilie, calculat acum dupa aceleasi tarife ca si in martie (adica in conformitate cu contractul – cadru pe 2009), ar putea suferi „regularizari in sus sau in jos” in functie de noile formule de calcul prevazute in contractul pe 2010. De aici, probabil, si perceptia medicilor de familie ca actul aditional este la contractul pe 2010.
Pana una alta, medicii de familie spun ca, nesemnand actele aditionale, nu mai au temei local sa utilizeze formulare tipizate (retete gratuite si compensate si bilete de trimitere), ceea ce inseamna ca pana la rezolvarea situatiei pacientii vor trebui sa scoata bani din buzunar atat pentru medicamente, cat si pentru consultatiile la medicul specialist.
Medicii de familie protesteaza pe banii pacientilor
Articole
România închide 33 de puncte de trecere a frontierei, din 1 ianuarie
Începând de miercuri, 1 ianuarie 2025, 33 de puncte de trecere a frontierei – rutiere, feroviare, în regim de bac și portuar – odată cu aderarea totală a României la Schengen, conform unui proiect de hotărâre de Guvern. Acesta a fost inițiat și publicat în transparență decizională de Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri imediate, pentru aplicarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2024 prin care, începând cu data de…
Mai mult...Sfântul Ștefan
Dragi cititori, astăzi, în a treia zi de Crăciun, bisericile ortodoxe și greco-catolice îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Potrivit Noului Testament, Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost și unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care l-a urmat pretutindeni și care a asistat direct la faptele sale. Calitățile tânărului Ștefan au strălucit printre…
Mai mult...