Canada şi Germania au propus autorităţilor ucrainene să trimită cinci dintre medicii lor pentru a o examina in inchisoare pe opozanta Iulia Timoşenko, care suferă de dureri puternice la nivelul spatelui, a anunţat ambasada canadiană.”Canada şi Germania au făcut propuneri oficiale in acest sens” opozantei, iar după ce au obţinut acordul acesteia, s-au adresat Parchetului General al Ucrainei, a declarat purtătoarea de cuvant a ambasadei canadiene .
Aprobarea oficială din partea autorităţilor nu a fost incă primită, dar procurorul general Viktor Pşonka „ne-a dat asigurări că totul va decurge cu bine”, a adăugat acesta. Purtătorul de cuvant al parchetului a anunţat, la randul său, că medici străini, trei canadieni şi doi germani, vor putea „după toate aparenţele” să o vadă pe Timoşenko.
Parchetul este pregătit să „contribuie la organizarea unui grup de lucru independent”, cu participarea medicilor străini, destinat examinării şi, dacă va fi necesar, ingrijirii opozantei, care se află intr-o colonie penitenciară din Harkiv, a subliniat Boicenko.
Un avocat al lui Timoşenko, condamnată in octombrie la şapte ani de inchisoare şi care a declanşat o acţiune in apel in decembrie, a declarat că prevede o acţiune in casaţie.
Incarcerată din august, mai intai la Kiev iar apoi la Harkiv , Timoşenko a fost condamnată pentru abuz de putere comis in perioada in care a fost premier.
Cazul Timoşenko a provocat o criză intre Kiev şi Uniunea Europeană, care apreciază că această incarcerare este motivată politic.