Administraţia locală din Zalău a anunţat o serie de măsuri care vor fi luate având în vedere instituirea carantinei zonale pentru municipiul reşedinţă de judeţ.

Astfel, în ceea ce priveşte transportul în comun, se are în vedere dezinfecția autobuzelor la finalul traseului, pe perioada întregii zile (schimbul 1 și schimbul 2); utilizarea numai a scaunelor și a spațiilor din intervalul autobuzului marcate cu bulină verde; transmiterea de recomandări audio-video, pe monitoarele din autobuze, cu privire la respecatrea măsurilor de protecție în mijloacele de transport în comun și a măsurilor dispuse în timpul carantinei.

Pentru piețele agroalimentare, se are în vedere dezinfecția zilnică a piețelor, la finalul programului; dezinfecția din oră în oră a mânerelor, balustradelor, întrerupătoarelor, ușilor, precum și a suprafețelor expuse și folosite des; verificarea temperaturii la intrarea în piețe; amenajarea unor circuite de intrare-ieșire pe ușile cu deschidere automată; asigurarea respectării măsurilor specifice impuse, de către personal din cadrul pieței; în vederea respectării distanței fizice, în încinta piețelor va fi permis accesul unui număr de maxim 20 de persoane în același timp.

În domeniul protecției civile, se vor transmite, prin sistemul de alarmare (sirene), mesaje audio cu privire la respectarea măsurilor dispuse în perioada de carantinare a Municipiului Zalău. De asemenea, au fost transmise adrese agenților economici din municipiu în vederea aplicării și respectării măsurilor de protecție impuse în această perioadă.