Colonelul in rezerva Gheorghe Stramb, director de proiect in cadrul Asociatiei de Dezvoltarea Intercomunitara (ADI) Transilvania de Nord, a venit ieri la Zalau pentru a prezenta noile achizitii din fonduri europene pentru Inspectoratul pentru Situati de Urgenta „Porolissum” (ISU) Salaj. Este vorba de doua autospeciale pentru interventii in situatii de urgenta. O autospeciala pentru stingerea incendiilor cu apa si spuma, fabricata in Romania, a fost trimisa la Simleu Silvaniei, iar o autospeciala complexa de interventie, fabricata in Polonia, pentru descarcerare, asistenta medicala de urgenta si stingerea incendiilor, revine ISU Zalau. La nivel regio-nal s-au achizitionat prin acest proiect 12 autospeciale, fiecarui judet revenindu-i cate doua.
Într-un proiect anterior finantat cu bani europeni, ADI Transilvania de Nord a achizitionat 64 de autospeciale. Dintre acestea, 11 au ajuns in judetul nostru. Este vorba de trei ambulante de prim ajutor (pentru SMURD), sapte autospeciale pentru interventii in caz de incendiu si o autospeciala pentru descarcerare grea.
Printr-un alt proiect ce urmeaza sa fie implementat, fiind  deja aprobat, se vor achizitiona sase autospeciale de interventie la inaltime. Acestea sunt dotate cu scari de minim 32 de metri, cu care pompierii vor putea interveni, din exterior,  pentru salvarea de vieti la blocuri cu 10 etaje.

SMURD-ul isi uzeaza

masinile facand pe taxiul
Colonelul Gheorghe Stramb a explicat ca odata cu infiintarea punctelor SMURD a crescut si numarul imbolnavirilor. Dand exemplul judetului Satu Mare, pe care-l cunoaste mai bine, Stramb a declarat ca, datorita rulajului mare, ambulantele SMURD au viata scurta, iar apelurile false la 112 contribuie la acest fapt. „Sunt ambulante de doi-trei ani vechime care au 300 de mii de kilometri la activ. În unele situatii, ambulantele sunt folosite pe post de taxi. Va dau un exemplu. Te cheama bolnavul ca ‘ma doare un pic in piept’. Nici un paramedic nu isi permite sa refuze un astfel de apel. Îl asteapta doamna la poarta, cu poseta in mana, sa o duca ambulanta la oras”, a explicat Gheorghe Stramb. stop_coloanaAcesta a mentionat ca Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta au mare nevoie de reinnoirea parcului auto. „Sunt masini de 40 de ani care mai merg la interventii si urca Mesesul precum carutele. Speram ca in exercitiul bugetar 2014-2020 sa se includa si astfel de sume, pentru ca de la bugetul de stat, de 20 de ani nu s-a dat nici un leu pentru autospeciale noi”, sustine seful ADI Transilvania de Nord.
Acesta a mai mentionat ca in exercitiul financiar 2014-2020 nu se prevad posibilitati de a accesa fonduri europene pentru gestionarea situatiilor de urgenta si a facut un apel presedintilor de Consilii Judetene sa faca demersuri pentru a se deschide astfel de programe de finantare.

„Arafatul” a fost chemat

de aproape 2.000 de ori

anul trecut
Anul trecut, Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD), poreclit si „Arafatul”, dupa numele medicului Raed Arafat, care l-a implementat in tara noastra, a intervenit anul trecut in Salaj in 1.895 de situatii de urgenta, din care 839 de traumatisme din accidente, 340 de intoxicatii, 330 de afectiuni neurologice si psihiatrice diverse, 35 de afectiuni cardiace si 271 de alte afectiuni medicale. Echipajele de interventie sunt formate din parame-dici, specializati pentru acordarea de prim ajutor, dar si de medici, unde este cazul.
De asemenea, pompierii ISU Salaj au intervenit in 2013 pentru stingerea a 230 de incendii. In alte 50 de cazuri a fost acordata asistenta pentru persoane, iar de noua ori s-a i8ntervenit pentru salvarea unor animale. Au fost si 17 interventii pentru protectia mediului si 214 interventii in alte situatii de urgenta – .
Anul trecut s-au inregistrat 46 de apeluri false, in 29 de cazuri au fost intorsi din drum, iar in 59 de situatii echipajele s-au deplasat la fata locului, dar nu a fost nevoie sa intervina.