Un tânăr de 29 de ani din Crasna a încercat să fugă, duminică la amiaz, de polițiștii rutieri aflați în exercitarea atribuțiilor pe Drumul Județean 108G, în Crasna.

Când tânărul a sesizat prezența polițiștilor a întors autoturismul, încercând astfel să evite o posibilă verificare în trafic. Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea acestuia, pe strada Morii, iar ulterior pe alte străduţe din localitetea Crasna, fiind depistat după aproximativ 3 kilometri.

Motivul pentru care tânărul s-a sustras controlului a fost aflat de polițiști în urma verificărilor: autoturismul condus de tânărul de 29 de ani ar fi fost sustras de pe teritoriul Franței, în cursul lunii iulie a anului 2023.

Potrivit informării IPJ, autoturismul a fost ridicat de polițiști, în vederea confiscării, pentru continuarea verificărilor în cauză.