Mascatii si politistii au luat cu asalt miercuri in jurul orei 16,00 gospodaria in care Attila Gergely cultiva canabis in curtea casei in care locuia cu parintii si bunica. Descinderea a fost „spectaculoasa”, spun cativa sateni care au vazut actiunea in desfasurare. „Drumul pe care se afla casa are doua cai de acces, iar mascatii si cei de la criminalistica au blocat ambele iesiri. „L-au luat si l-au dus”, ne-a povestit ieri un localnic.
Attila Gergely este un barbat divortat, are in jur de 30 de ani si are un trecut cu semne de intrebare. Locuieste in Coseiu cu bunica si parintii si mai are doi frati, care, din spusele satenilor, sunt in strainatate. La fel ca si fratii lui, Attila a fost si el plecat prin Spania si prin America de Sud. Parintii tanarului sunt pensionari. Acestia s-au mutat in Coseiu din Timisoara, dupa ce au implinit varsta de pensionare. „Sunt niste oameni extraordinari si la locul lor”, ne spune un satean.

Se lauda prin sat
Gura satului vorbeste ca Attila se lauda pe la prieteni cu ce a facut prin tarile pe unde a fost. Oamenii stiu ca ceea ce a facut Attila la ei in comuna a facut si prin Ame-rica de Sud si Spania. „Sigur se ocupa cu asta si prin alte comune. Localnicii comunei Coseiu sunt cu totii la curent cu actiunea mascatilor si a politistilor de miercuri. Acestia spun ca „Attila avea canabis pe propritatea casei in ladite, dar cineva ii spusese ca vine politia dupa el si a apucat sa mai distruga din cultura. Cultiva canabis si apoi il vindea, cine stie pe unde”, ne spune un localnic. „Nu parea genul de om care sa faca asa ceva. Cand venea la barul din sat si te uitai la el avea o privire ca nu ai fi zis niciodata ca se ocupa cu astfel de lucruri. Parea foarte pasnic”, adauga localnicul. Cei care il stiau mai bine spun ca Attila a mai fost inchis pentru asa ceva.

A facut de rusine toata comuna
Ioan Mesesan, primarul comunei Coseiu, a auzit abia ieri dimineata despre actiunea politistilor si, cu parere de rau pentru situatia creata de Attila Gergely, ne-a spus ca a ramas „surprins de cele auzite si intamplate” in comuna pe care o administreaza. „Este pentru prima data cand aud ca la noi in comuna s-a intamplat asa ceva. Nu am auzit, de cand sunt primar in aceasta comuna, sa folo-seasca cineva astfel de substante, dar din pacate iata ca si la noi au ajuns astfel de lucruri. Despre familie nu pot sa va spun decat ca este o familie deosebita, si am ramas surprins de aceasta situatie neplacuta. Imi pare rau ca s-a intamplat si la noi asa ceva”, ne-a declarat ieri primarul comunei Coseiu.