Inmormantarea tanarului Ovidiu Milas va avea loc maine in Mesesenii de Sus, satul de unde sunt originari ambii parinti.
Dupa aproape cinci zile de calvar, in care familia si prietenii au asteptat indurerati ca apele Belisului sa le inapoieze trupul lui Ovidiu Milas, scafandrii din Mures l-au adus miercuri la suprafata.
Inmormantarea tanarului de numai 20 de ani va avea loc maine, 1 mai, in Mesesenii de Sus, iar luni, fostii profesori si colegi de clasa de la Colegiul National Silvania vor participa la un mars in memoria celui care a fost Ovidiu Milas. „Marsul va incepe la ora 12,00, din curtea liceului, iar de acolo vom merge pana acasa la el acasa, in Astralis. Alaturi de noi vor fi si colegii de facultate, cei de camera si prietenii lui Ovidiu”, ne-a declarat Mihai Negrean, unul dintre organizatorii marsului.
Alaturi de Ovidiu Milas, in hidrobicleta care s-a rasturnat, sambata trecuta, in jurul orei 20,30, se mai aflau doi tineri – Iancu Oarga si Catalin Pop. Numai Catalin Pop s-a salvat in urma tragicului eveniment si a reusit sa inoate pana la mal prins de un bustean.
Cei trei se aflau la Belis-Fantanele impreuna cu alti colegi si erau cazati intr-o cabana situata pe malul lacului. Cei doi studenti care au murit inecati erau studenti la Facultatea de Automatizari si Calculatoare in limba engleza din cadrul UTCN, in anul I.