Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat marți Masterplanul de transport al României. Proiectul se află în dezbatere publică. Dacă în master-planurile conturate de foștii miniștri, marile proiecte de infrastructură pentru regiunea de Nord-Vest erau lăsate la final, acum lucrurile se schimbă.
Pe lângă Autostrada Transilvania, pe harta Transilvaniei de Nord-Vest a apărut un proiect de drum Expres, care leagă județele Cluj – Sălaj – Maramureș – Satu Mare, cu ieșire la punctele de frontieră cu Ungaria și Ucraina, Petea și Halmeu. DE4, numit Someș Expres, va lega municipiile Dej și Baia Mare de Autostrada Transilvania la nodul de la Zalău și va face legătura cu Ungaria și Ucraina. Este vorba despre o porțiune de 187 de kilometri de drum, cu o investiție de 975 milioane de euro și care va merge de la Turda la Cluj-Napoca, apoi la Gherla – Dej – Baia Mare – Livada. Din Baia Mare se va ramifica spre punctul de frontieră Halmeu și spre Satu Mare, vama Petea, care duce pe M3, în Ungaria.
Senatorul Pop explică ce înseamnă planurile guvernului pentru Sălaj
Senatorul sălăjean Gheorghe Pop ne spune ce rol are acest drum rapid pentru locuitorii de pe Valea Someșului și când se va construi. Le mai dă o veste bună sălăjenilor din colegiul său: se va reabilita și calea ferată pe ruta Cluj – Satu – Mare – Baia Mare, care traversează Valea Someșului.
“Propunerile Ministerului Transporturilor țin cont de tot ce este necesar pentru confortul și siguranța călătorilor, pe toate căile de transport. Nu s-a neglijat nicio clipă impactul asupra sectorului economic, ceea ce ne și doream, de altfel. Referitor la drumul Someș Expres, consider că este o propunere necesară conectării nordului țării de centrul regiunii Nord-Vest. Ținând cont de rata de rentabilitate internă, de costuri și importanța acestui drum, cred că va fi realizat în următorii 10 ani, dar nu înainte de tronsonul Autostrăzii Transilvania. Din câte știu, acest tronson de autostradã este deja în faza de modificare a proiectului și estimez că în următorii doi ani va fi realizat. Importanța Someș Expres pentru județ este incontestabilă. Se creează o nouă cale de transport rutier pentru toți locuitorii Sălajului, în special pentru cei de pe Valea Someșului. Dar să le mai dăm o veste bună sălăjenilor. În acest Masterplan este cuprinsă și reabilitarea căii ferate Satu Mare – Baia Mare – Cluj, care traversează întreaga Vale a Someșului. Aceste proiecte sunt realizabile în perioada următoare, fiind identificate deja și sursele de finanțare”, a declarat Gheorghe Pop pentru Graiul Sălajului.
Tiberiu Marc spune că “Expresul” este important pentru estul județului
Acestă variantă de drum expres nu este o noutate. Prima dată a fost conturat în 2004 și s-au cheltuit bani frumoși pentru studii de fezabilitate. Ministrul Sandu Berceanu, prin 2009, a reluat ideea necesității construirii Drumului Nordului, dar nu s-a realizat nimic.
Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj explică utilitatea acestui traseu: “Drumul Nordului avea traseul pe actualul drum județean DJ 108D, care intră în județ la Cehu Silvaniei, urmează traseul Sălățig – Crișeni și ar fi avut legătură cu Autostrada Transilvania, la urcarea de la Aghireș, printr-o bretea care s-ar fi suprapus peste actuala șosea de centură a Zalăului. Actuala pro-punere de drum expres Turda – Halmeu s-ar suprapune peste drumul național DN 1C (E 58), care întră în județ la Căpîlna și urmează traseul Gâlgău – Ileanda, pentru a face trecerea în județul Maramureș la Răstoci. El ar fi important pentru partea de est a județului, respectiv Valea Someșului, fără însă a tranzita localitățile urbane de pe raza județului nostru. Ar fi doar creștere a capacității de trafic, pentru că drumul este recent modernizat, fiind într-o stare excelentă”, este de părere președintele Consiliului Județean Sălaj.
Nimic, deocamdată, despre segmentul sălăjean al Autostrăzii Transilvania
La Autostrada Transilvania se lucrează, însă segmentul sălăjean este în continuare neglijat, deși este promis pentru 2017. stop_coloana Autostrada vine spre Sălaj și se construiește de la granița dintre Sălaj și Bihor spre vama Borș. Se construiește în prezent tronsonul de 8,7 kilometri dintre Gilău și Nădășelu, având termen de finalizare a lucrărilor data de 7 aprilie 2016. Costul lucrării este de 258 milioane de lei. Urmează tronsonul dintre Nădășelu și Mihăiești, în lungime de 16,85 kilometri care este în stadiul de pregătire a documentației pentru organizarea licitației pentru atribuirea lucrărilor de construcție. Se estimează că vor începe lucrările de construcție în august 2015. Pe harta cu programul de construcție al autostrăzilor se menționează că tronsonul de autostradă Mihăiești – Suplacu de Barcău, în lungime de 88,8 kilometri, care ar trebui să traverseze județul nostru, este în stadiul de proiectare. Ministrul Ioan Rus a menționat că este lăsată pe undeva “prin 2017” construcția acestui tronson. Singura investiție programată pe acest tronson este realizarea unui studiu de fezabilitate pentru tunelul de 2,4 kilometri prin Munții Meseș prin care va trece autostrada. S-a organizat licitația pentru desemnarea firmei care va realiza studiul de fezabilitate și urmează să se anunțe câștigătorul.
Autostrada Transilvania ar urma sã traverseze județul Sãlaj pe o lungime de 81,4 kilometri, pe teritoriul comunelor Marca, Ip, Nușfalău, Boghiș, Crasna, Meseșenii de Jos, Românași, Treznea, Sânmihaiu Almașului și Zimbor și pe teritoriul Municipiului Zalău. Singurele lucrări pe acest tronson au fost începute la Porț, comuna Marca, de către Bechtel, la un viaduct lung de 1,8 kilometri, ce ar trebui să fie al doilea ca mărime din Europa, după viaductul Millau, din Franța.
Drumurile bune din Sălaj
Una dintre cele mai importante investiții în infrastructură cu bani de la Guvern a fost reabilitarea drumului național 1H, ce traversează județul de la Răstoci (legătura cu DN 1C Baia Mare – Dej) până la Crișeni, după care se continuă de la Hereclean spre Aleșd, până la limita cu județul Bihor.
Lucrări de reabilitare pe drumurile județene s-au finalizat în ultimii ani prin proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile. Unul dintre ele este drumul județean Ciucea – Crasna – Vârșolț, finanțat prin Programul Ope-rațional Regional și inaugurat în 2011. Este un tronson intens circulat, care face legătura cu județele Cluj și Bihor. La capitolul “drumuri bune” se încrie și DJ 108 A, pe tronsonul Românași – Creaca – Jibou – Benesat, finanțat tot prin POR, care face legatură între E81 (Cluj – Zalău – Satu Mare) și li-mita cu județul Maramureș.
Planurile de viitor ale aleșilor
Construcția celui de-al doilea tronson al șoselei ocoli-toare a Zalăului este un proiect despre care primarul Radu Căpîlnașiu ne dă asigurări că rămâne o prioritate.
Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, ne-a declarat că are ca prioritate pe infrastructura rutieră reabilitarea drumurilor județene care fac legătura între drumurile naționale și limitele cu județele vecine. Prioritare sunt tronsoanele DJ 191C Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca; DJ 191D Nușfalău – Valcău – Tusa – Vânători; DJ 108A Românași – Buciumi – Bogdana – Vânători. Se mai are în vedere reabilitarea DJ 196 Benesat – Cehu Silvaniei – limita cu județul Satu Mare.
Anul trecut s-au demarat lucrări de reabilitare pe DJ110 E Nușfalău – Plopiș – Făget, limita cu județul Bihor.
Deputatul sălăjean Iuliu Nosa declara zilele trecute că va susține un proiect de modernizare a drumul județean de pe malul stâng al Someșului, de la localitatea Ciocmani pânã la limita cu județul Cluj, ce merge paralel cu DN 1H.