Dacă din tânăra generație de politicieni, Elena Udrea a devenit sex simbolul corupției feminine, furând direct din banii statului, iată că Dan Șova vine puternic din urmă și se transformă într-un simbol al corupției inteligente. A furat avocățește din firmele cu capital de stat. Este adevărat că dacă nu ar fi avut ambiții politice, ingineriile sale financiare ar fi trecut neobservate. A avut ghinionul de a-l fi luat partener pe Ponta, care la rândul său a avut ghinionul de a ajunge prim-ministru la șapte ani de la săvârșirea faptei. Este un refugiu. Cei doi avocați au aruncat vina pe adversarii politici. Trimiși amândoi în judecată, consideră că este vorba despre o răzbunare politică. Târzie, ce-i drept, dar fapta rămâne faptă. După ce a scăpat de două ori de arestare, Dan Șova a fost lăsat din brațe până și de PSD. Liviu Dragnea anunțase că le recomandă se-natorilor din partidul pe care-l conduce să voteze pentru reținere și arestare. Partidul se poate debarasa de el fără să sufere consecințe grave. stop_coloana Dimpotrivă, onorând cerereea de reținere și arestare a lui Dan Șova, PSD își rezolvă o problemă de imagine. Nu mai este partidul care obstrucționează justiția. Pe de altă parte, nici Elena Udrea nici Dan Șova, pe care i-am luat drept simboluri ale corupției, nu au fost condamnați. Procesele sunt încă departe. Faptele de care sunt acuzați sunt doar punctele de vedere ale procurorilor. Se pare că ne învârtim într-un cerc din care lipsesc într-un proces personajele principale: judecătorii. Și atunci de ce ne-am mira că se vorbește de o republică a procurorilor?!
Marii corupți sunt demascați, dar lipsesc condamnările
Articole
Titularizare 2025: MEN a publicat modele de subiecte
Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru concursul național de titularizare 2025, pentru profesorii de gimnaziu și liceu. Acestea pot fi accesate la următorul link: http://subiecte.edu.ro/2025/titularizare/modeledesubiecte/ Potrivit calendarului aprobat prin Metodologia specifică, proba scrisă a concursului de Titularizare 2025 va avea loc la data de 15 iulie. Candidații se vor putea înscrie în perioada 5 – 16 mai 2025. Pentru cei care se înscriu exclusiv online, perioada de înscriere este 5 – 12 mai 2025. Examenul…
Mai mult...Studenții de la Extensia Zalău a UTCN îmbrățișează spiritul antreprenorial
Extensia Zalău a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a găzduit, joi, 16 ianuarie, un eveniment remarcabil, parte a proiectului „Developing students’ entrepreneurial skills using A.I.”, finanțat de Romanian-American Foundation prin intermediul Junior Achievement Romania, care investește în dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul studenților și elevilor din România. La workshop au participat cei 20 de studenți înscriși în proiect, care au avut ocazia să interacționeze cu cinci antreprenori de succes, fiecare având un parcurs profesional impresionant în domeniul…
Mai mult...