Chiar dacă niciuna dintre părţi nu a declarat nimic pe acest subiect, conducerea negociează cu jucători din străinătate pentru postul de secund


În această vară, iubitorii voleiului din Sălaj au tot aşteptat veşti despre situaţia internaţionalului Marian Bala. Aflat la final de contract cu CS Volei Municipal, voleibalistul în vârstă de 26 de ani a avut mai multe oferte, din ţară, dar şi din străinătate. şi vicecampioana României l-a ofertat pentru o nouă colaborare, cu atât mai mult cu cât el s-a simţit bine la poalele Meseşului, iar fanii l-au iubit. Sigur, cei trei ani în tricoul grupării sălăjene, cu care a cucerit trei medalii de argint şi două trofee ale Cupei României, nu pot fi şterşi cu buretele.

“Secundul” Naţionalei nu s-a grăbit însă să semneze, atenţia sa fiind canalizată în ultima perioadă către echipa naţională, care se pregăteşte de meciurile de calificare la Campionatului European. Între timp, Bala a analizat ofertele şi a negociat un contract mai bun decât cel de anul trecut. În ce priveşte negocierile cu Zalăul, se pare că totul a intrat într-un punct mort. stop_coloana Chiar dacă niciuna dintre cele două părţi nu a dorit să dea declaraţii pe acest subiect, se pare că la mijloc sunt banii, deoarece jucătorul a solicitat un contract pe un an şi un salariu puţin-puţin mai mare decât cel din precedentul angajament.
În aceste condiţii, conducerea clubului a cam sistat tratativele cu Bala şi s-a canalizat către negocierile cu mai mulţi jucători din străinătate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât la Zalău au fost propuşi foarte mulţi jucători străini de către diferiţi impresari, iar lista cu jucători este plină.
În câteva zile, situaţia lui Bala, dar şi acelor două nume aşteptate la poalele Meseşului, se va lămuri. Vă reamintim că CS Volei Municipal vrea să mai transfere în această perioadă un centru şi un secund.