Sfatul bătranilor social-democraţi avertizează conducerea partidului să-şi ia măsuri de precauţie in ce priveşte negocierele cu PNL pentru noua sesiune parlamentară.
Incurcate mai sunt căile in politica de Opoziţie. Numai gandul că Guvernul Boc va cădea in această toamnă printr-o moţiune de cenzură mai ţine in viaţă “flacăra iubirii” dintre PSD şi PNL. După ce Comitetul Executiv al PSD a dat un vot pentru mandatarea conducerii partidului pentru negocieri cu PNL pe tema unei acţiuni comune de luptă impotriva PD-L, oameni importanţi ai PSD au ţinut să-şi exprime neincrederea in liberali. Primul care a atacat PNL-ul a fost Viorel Hrebenciuc, nemulţumirile sale au fost legate in principal de faptul că liberalii nu au sprijinit PSD-ul in demersul lor de a nu vota Legea ANI. “Nu pot să nu vă amintesc că săptămana trecută, la sesiunea extraordinară de la Senat, una am convenit cu ei şi alta au votat. Problema liberalilor nu e că ne trădează, ci că nu pot altfel”, a declarat acesta. Hrebenciuc a mers mai departe şi a spus că ştie “că liberalii negociază cu PD-L”. “Mă ingrijorează faptul că la Mamaia, la şcoala lor de vară, domnul Antonescu a avut o absesie – să ne spună că exclude orice colaborare cu PD-L. Poate nu domnul Antonescu a negociat cu PDL-ul, dar cu siguranţă sub el se lucrează la greu. De aceea nu cred că el controlează foarte bine partidul”.
Nosa vrea sprijinul PNL la moţiunea de cenzură
O parte din discuţiile din Comitetul Executiv al PSD, au fost confirmate şi de către deputatul sălăjean Iuliu Nosa, insă acesta spune că s-a făcut referire la liberali doar “pentru a avea grijă cei mandataţi să poarte negocieri şi să ia măsuri de siguranţă”. Cat despre planurile de viitor, in ceea ce priveşte colaborarea intre PSD şi PNL, Nosa a declarat: “Este limpede că suntem un partid aflat in opoziţie şi nu este numai dorinţa noastră de a inlătura acest Guvern, este şi dorinţa oamenilor, iar singura posibilitate este moţiunea de cenzură, pentru care trebuie să colaborăm cu liberalii”.
Taloş: “Mi se par lipsite de sens aceste declaraţii”
Legat de vocile social-democrate anti-PNL, deputatul PNL Mirel Taloş crede că “liberalii au fost parteneri cu PSD-ul in cel mai important moment politic al ultimilor ani, respectiv turul doi al alegerilor prezidenţiale, cand de la Crin Antonescu pană la ultimul membru, toţi l-au susţinut pe Mircea Geoană”. In ceea ce priveşte moţiunea de cenzură pregătită pentru această toamnă, Taloş a declarat: “In condiţiile in care PSD doreşte la fel ca noi inlăturarea Guvernului mi se par lipsite de sens declaraţiile anti-PNL ale unor lideri PSD. Cred că urmarea politică firească după căderea Executivului este o colaborare intre PNL şi PSD”. In final, liberalul sălăjean ţine să-i avertizeze pe social-democraţi că “dacă PSD vrea să joace de unul singur ar trebui să evalueze dacă poate răsturna Guvernul de unul singur”.