Aveam cel mai mic pret la benzina dintre tarile UE si ocupam locul 23 la pretul pe motorina, înaintea introducerii accizei la carburant, justifica premierul Victor Ponta masura pe care ne-o vinde drept solutia de finantare pe termen lung a autostrazilor. Analistii eco-nomici estimeaza ca, din noua acciza la carburanti, statul obtine aproximativ 2,5 miliarde de lei pe an. Asta inseamna vreo 24 de kilometri de autostrada pe an, avand in vedere ca Romania este pe primul loc in Europa la costul de constructie a unui kilometru de autostrada. Cheltuim cam 23 de milioane de euro pe kilo-metrul de autostrada. Promisiunea este ca vom avea, asadar, bani sa punem asfaltul pe care ni-l dorim atat de mult, chiar daca nu o sa mai avem cel mai mic pret la benzina. Ce uita sa evidentieze premierul este ca vorbim din perspectiva romanului, care ramane in continuare cu cel mai mic salariu din Uniunea Europeana. Europeanul cu cel mai mic venit, dar cu mana larga cand construieste autostrada, o s-o duca cu atat mai prost. stop_coloanaBanii obtinuti din accize se vor face repede nevazuti. Valul acesta de scumpiri, la care contribuie din plin si acciza la carburant, nu a putut pica intr-o zi mai favorabila decat „ziua pacalelilor”. Vom fi nevoiti sa scoatem din buzunar cateva sute de lei in plus pe luna. Si mai rau este cand pui problema din perspectiva celui mai sarac dintre saracii Europei, adica din perspectiva salajeanului, care si asa castiga cu un sfert mai putin decat media venitului salarial pe tara. Stam jalnic de tot, dar avem preturi europene, asteptari europene si tot ce inseamna standard european cand vine vorba de a lua de la cetateni. Suntem sacul fara fund al conducatorilor nostri, care, se vede treaba, nu se vor lasa pana nu vor lua si pielea de pe noi.