Răzvrătirii de la Finanţe nu i-a trebuit tăvălug să-i bătătorească in mod deosebit cărarea, nici liste cu semnături şi chemări sindicale nu i-a trebuit pentru a se propaga cu viteză mare, pentru a cuprinde locuri neaşteptate şi a avea efecte vizibile. Forţa ei, a răzvrătirii vreau a zice, a venit şi din faptul că s-a intreţinut din disperările şi hotărarile fiecărui combatant de a-şi vinde scump pielea. Şi a mai fost ceva. A fost incapacitarea jenantă a Guvernului de a comunica de la inceput cu răzvrătiţii, in general de a comunica sub presiune. Apoi, cand a văzut că buba se coace, că angajaţii din poştă şi comunicaţii, cei de la casele de asigurări de sănătate şi o parte din dascăli s-au aliat răzvrătiţilor, guvernarea, aşa proastă cum e ea, a lăsat-o mai moale, ba chiar i-a imbunat pe finanţişti cu stimulentele pe august şi septembrie. Mai mult, a promis că stimulentele, de fapt baza salarială a celor din sectorul finanţelor publice, vor fi acordate in continuare, insă numai in funcţie de performanţă. Cine şi cum va stabili gradul de performanţă deocamdată e greu de presupus, de vreme ce premierul Boc a calificat drept „mecanism pervers” modul de acordare a stimulentelor, insistand ca el să fie corectat. Cu agonia grijii zilelor de maine indulcită cat de cat de promisiuni, răzvrătiţii n-au mai petrecut a doua noapte albă in fortăreaţa Finanţelor şi s-au intors la casele lor. A fost sau nu praf in ochi, urmează să vedem in zilele următoare. Deocamdată, mania oamenilor de la finanţe s-a stins. Ea insă se poate reaprinde oricand şi se poate multiplica oricand, cu alte personaje colective. Aşa zisul succes al acestei manii a dat deja motive de gandire, de acţiune, de noi revolte. Asta şi numai pentru faptul că invidia pe reuşita finanţiştilor dă noi aripi celorlalte categorii de nemulţumiţi.