Daniela Coţa rămâne viceprimarul Zalăului cel puţin până pe data de 9 ianuarie. Tribunalul Sălaj a decis să amâne un verdict în procesul în care Prefectura Sălaj a atacat în contencios-administrativ cele două hotărâri ale Consiliului Local Zalău de schimbare a viceprimarului Daniela Coţa (PSD) cu Claudiu Bîrsan (PDL), adoptate în 6 august. Pe perioada procesului, cele două hotărâri sunt suspendate.
Pe 28 noiembrie a fost stabilit termen de judecată în proces. Judecătorii au decis să amâne judecarea cauzei la data de 9 ianuarie 2015 ora 11,00, “termen acordat pentru a se cita intervenienta (Gabriela Daniela Coţa – n.r)”, potrivit soluţiei pe scurt. Daniela Coţa a solicitat să intervină în nume propriu cu o declaraţie în faţa judecătorilor. Tribunalul i-a solicitat în schimb să achite o taxă de 50 de lei.
De asemenea, pe data de 14 ianuarie, Daniela Coţa are termen de judecată la Curtea de Apel Cluj şi în procesul în care contestă decizia de incompatibi-litate a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Bîrsan spune că Daniela Coţa trage de timp pentru funcţie şi că va da în judecată Prefectura
Claudiu Bîrsan, de profesie jurist, consilierul local care ar fi trebuit să ocupe funcţia de viceprimar în locul Danielei Coţa, ne-a spus că era foarte probabil să se fi dat un verdict în acest proces vineri, 28 noiembrie, şi o acuză pe Daniela Coţa că doreşte să tragă de timp. “Doamna viceprimar a depus o cerere de intervenţie în nume personal şi s-a amânat cauza. Este un tertip pentru a amâna un verdict. stop_coloana Din păcate, nu se doreşte o soluţie definitivă, ci amânarea, tergiversarea şi rămânerea în funcţie”, spune Bîrsan.
Claudiu Bîrsan spune că după ce se va da un verdict în acest proces va deschide un alt proces cu acuzaţii de abuz în serviciu pe numele şefului serviciului juridic al Instituţiei Prefectului şi pe numele prefectului Ionel Ciunt, cei care au semnat ducomentele prin care s-au atacat în instanţă hotărârile privind schimbarea din funcţie a viceprimarului şi cea de numire a unui nou viceprimar.
Institutia Prefectului Judeţului Sălaj a atacat pe data de 13 septembrie în instanţă cele două hotărâri adoptate de Consiliul Local Zalău pe 6 august, conform prevederilor Legii 554/2004, art. 3, alin 1-3, privind contenciosul administrativ, potrivit căreia Instituţia Prefectului poate ataca în contencios administrativ actele emise de autorităţile locale, dacă există dubii privind legalitatea acestora. La fel, Instituţia Prefectului a atacat în contencios administrativ cele două hotărâri ale Consiliului Local Zalău prin care s-a luat act de încetarea înainte de termen a mandatelor consilierilor locali Rodica Mureşan şi Raul Dragoş, ca urmare a trecerii din PNL la PLR, un partid care nu este înregistrat în registrul partidelor politice din România.