Ordonanța de urgență care instituie o serie de măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021—2027 a fost publicată în Monitorul Oficial, în 13 aprilie.
Potrivit reprezentanților ADR Nord-Vest, noul act normativ simplifică modalitatea de evaluare a proiectelor, asigură derularea digitalizată a tuturor etapelor unui proiect și introduce mecanismele de interoperabilitate dedicate simplificării proceselor pe care le vor parcurge solicitanții pentru implementarea proiectelor.
Această ordonanță de urgență reglementează și asigură predictibilitatea și sincronizarea calendarului dedicat lansării apelurilor de proiecte pentru a fi evitate suprapuneri ale apelurilor cu aceeași tematică; simplificarea modalității de evaluare a proiectelor prin introducerea declarației unice pe care solicitantul o va depune odată cu cererea de finanțare, urmând ca îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate să se realizeze în perioada de contractare, când solicitantul trebuie să facă dovada celor declarate prin declarația unică; digitalizarea evaluării conformității administrative; evaluarea tehnico-financiară în baza unui număr redus de criterii și subcriterii, parțial digitalizată și automatizată prin interoperabilitatea diferitelor sisteme informatice care asigură furnizarea de informații despre situația juridică și financiară a potențialilor beneficiari; stabilirea unui prag de excelență, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare și contractare; eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătățirea funcționalităților MySMIS2021/SMIS2021+ și prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor; elaborarea Manualului Beneficiarului care să includă prevederi explicite, inclusiv etape, documente și orice informație necesară beneficiarului în relația cu autoritatea de management/organismul intermediar, inclusiv în ceea ce privește managementul financiar, monitorizare, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru perioada de durabilitate; introducerea mecanismului specific de monitorizare bazat pe indicatori de etapă; consolidarea funcției de monitorizare a proiectelor la nivelul autorității de management/organismului intermediar după caz, elaborarea unui plan de monitorizare, parte a contractului de finanțare, care stabilește o serie de indicatori de etapă pe baza cărora se monitorizează și se evaluează progresul implementării proiectului; crearea unui cadru de performanță care să asigure o responsabilizare a părților semnatare a proiectelor, astfel încât, în cazul nerespectării repetate a indicatorilor de etapă și a planului de măsuri de recuperare a întârzierilor, să se permită rețineri din sumele alocate prin proiect și care să poată conduce la rezilierea contractelor; procesul de monitorizare al proiectelor prin elaborarea rapoartelor trimestriale de progres ale beneficiarilor și a celor de vizită din partea autorității de management/organismului intermediar; accelerarea implementării și valorificării măsurilor de interoperabilitate și colaborare între autorități pentru creșterea eficienței și simplificării activităților de verificare a condițiilor de eligibilitate;
Acest act normativ definește rolul sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, care va sta la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile și va facilita interoperabilitatea cu sistemele, bazele de date, registrele administrate de către autoritățile și instituțiile publice, precizează ADR Nord-Vest.