Mahalaua din Palatul Parlamentului
Circ si comportament suburban, miercuri, in Parlamentul Romaniei, cu ocazia dezbaterilor pe legile Justitiei, la care parlamentarii PNL si USR s-au opus. Deputatul PSD Gabriel Vlase, care a condus sedinta în locul lui Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, a taiat microfonul celor de la USR si a scapat de la tribuna cateva injurii la adresa colegilor opozanti. "Dupa ce m…e mi-ai dat, suge-o", a spus Vlase, preluat de Adevarul. Ulterior, alesii USR au venit cu o portavoce si au afisat pancarte pe care scria "Hotii". Senatorul PSD Serban Nicolae, membru in Comisia prezidata de fostul ministru al Justitiei, Florin Iordache, a înjurat-o pe Cosette Chichirau, deputat USR, ca la usa cortului. Chichirau i-a replicat lui Serban ca este "sofer la grupul infractional organizat" (facand aluzie ca Nicolae Serban a condus masina fostului senator PSD Catalin Voicu, cand acesta din urma a iesit din inchisoare). Serban Nicolae a culminat cu "Sunteti atat de proasta", "am o poza in care dvs. faceti sex anal".
rn
Deputatul PSD de Salaj Iuliu Nosa ne-a declarat ieri ca a fost prezent la miercuri dezbateri si s-a plans de faptul ca Cosette Chichirau a transmis in direct din Parlament cu telefonul mobil. "Ca si parlamentar, eu m-am simtit ca un om al nimanui. Chestia aceasta nu o faci nicaieri. Categoric sunt condamnabile si declaratiile d-lui Serban, pe care nu le cunosc, si modul de comportament al colegilor parlamentari USR in timpul dezbaterilor de ieri din Parlament (…) M-au facut si pe mine hot, pentru ca am facut parte din grupul hotilor din Parlament, dar eu am furat ce? Au avut fiecare cuvantul si dupa ce nu au mai avut argumente au iesit cu pancarde si au facut sa degenereze sedinta timp de mai bine de o ora", spune deputatul PSD Iuliu Nosa.
