În spiritul tradițiilor care ne aduc mai aproape unii de alții, administrația județeană își deschide porțile pentru a primi colindători din toate colțurile Sălajului. Atmosfera festivă, sunetul colindelor autentice și bucuria împărtășită între gazde și oaspeți transformă acest eveniment într-o celebrare a valorilor locale și a bucuriei de a dărui.

Consiliul Județean Sălaj întâmpină, și anul acesta, cu porțile larg deschise sărbătoarea Crăciunului și pe vestitorii Nașterii Pruncului Iisus.

Moș Crăciun a ajuns deja cu sania încărcată de daruri și așteaptă, lângă bradul împodobit, colindătorii.

Începând de luni și până joi, 19 decembrie, mii de copii din grădinițe, școli și licee, precum și cei din centrele rezidențiale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj vor trece pragul administrației județene pentru a colinda și a aduce bucuria Sfântului Crăciun.

Tot în această perioadă, în intervalul orar 16.00-17.30, toți doritorii sunt invitați în curtea Consiliului Județean Sălaj, decorată în spiritul sărbătorilor, pentru a-l întâlni pe Moșul.

„Mulțumim Inspectoratului Școlar Județean Sălaj pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment”, transmite administrația județeană.