Gândaci vii, vitrine murdare și diferențe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat
Protecția Consumatorului continuă verificările în marile lanțuri de magazine din toată șara. De această dată, în vizorul comisarilor au fost 350 de hypermarket-uri din rețelele Auchan și Penny.
În Sălaj, s-au făcut verificări în toate cele 8 magazine Penny din județ, iar pentru neregulile constatate s-au dat amenzi în valoare de 160.000 de lei. S-au oprit temporar de la vânzare produse în valoare de 390 de lei și s-au scos definitiv de pe rafturi produse în valoare de 1.229 lei. La trei dintre magazine, s-a dispus oprirea temporară a funcționării sectoarelor de prestări servicii din incinta magazinelor.
Potrivit comisarilor de la Protecția Consumatorului, verificările au scos la iveală folosirea unor vitrine frigorifice murdare și deteriorate, ruginite și cu depuneri de praf, produse alimentare cogetale cu depuneri masive de gheață sau cu arsuri de congelare, fructe și legume putrede, produse expirate pe rafturi, spații de depozitare neigienizate, prezența gândacilor vii în spațiile de depozitare, folosirea unor cuptoare de panificație neigienizate, nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea unor produse, diferențe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat, lipsa afișării prețului, lipsa etichetei în limba română în cazul unor produse, neafișarea originii cărnii la locul de vânzare.
La nivel național, în urma verificării celor 350 de magazine, ANPC a dat amenzi în valoare de 6,3 milioane de lei.