Scumpirea carnii de porc, dupa unii cu 15 la suta, dupa altii cu pana la 30 la suta va duce, cum e firesc, la o crestere in lant a preturilor la mai multe sortimente de carne: de peste, de strut, de maimuta, de hiena si de alte bi sau patrupede. Salvarea ar putea fi ciupercile de toamna, ghebele, buretii de rachita dar e prea tarziu pentru ca aceste bunataturi sa ajunga in farfuriile noastre acum la inceput de noiembrie. Oricum scumpirea carnii de porc va bulversa in asa hal piata consumatorilor de profil incat, cat de curand, sa fii porc va deveni un lux. Totodata expresii precum „Sa-ti bag drod in nas” vor deveni o mangaiere, un dulce alint, fiindca va aminti de lucruri duioase -porc ieftin, disparut prematur. Fireste ca magazinele isi vor adapta oferta de sarbatori, punand in vanzare gratare cu grilaj in forma de urechi de guitator. Si cartile de bucate vor fi revizuite. Astfel pentru eternitate va sta scris: „Se ia o cana de ceai din coada porcului, apoi se toarna peste un kilogram de broscute rumenite. Se amesteca timp de sapte ani, fara a se pune la fiert. Mananca mai intai oaspetii!” Vom trimite bucatari la specializare in China ori in Noua Zeelanda, fiindca si carnea de caine e buna. Daca stam si ne gandim bine gasim si ratiunea pentru care Pavlov nu a facut experienta pe rinocer, iar sovieticii nu au trimis in spatiu o bivolita pe care sa o cheme Laika. Fireste, carnea va fi mai putina, la noi si aiurea. Lumea va fi mai pasnica pentru ca nu va fi varsare de globule rosii. Si va fi atata pace pe pamant si viitorul culinar atat de luminos, incat putina lume isi va aduce aminte de Ghita si Ignat, de jertfele aduse pe altarul carnatului, caldabosului, suncii etc. Doamne, cum poate intoarce lumea pe dos, acolo, cativa banuti adaugati la pret!