Luptătorii celți de la Derșida, Zăuan Aghireș și Zalău

 

În a doua jumătate a secolului al  IV-lea a. Chr. în interiorul arcului carpatic pătrund celţii.

Nici un izvor antic nu face referire asupra celţilor din bazinul carpatic. Descoperirile arheologice consistente compensează într-o oarecare măsură lacunele literare. O statistică recentă a contabilizat 280 de descoperiri arheologice care pot fi atribuite celţilor din spaţiul intracarpatic. Dintre descoperirile sigure, 70 au un caracter funerar, 80 sunt aşezări, 111 piese provenind din descoperiri izolate. Privind o hartă a răspândirii celtice în regiunea intracarpatică se poate observa ocuparea cu predilecţie a două zone geografice: bazinul Mureş – Târnave şi bazinul Superior al Someşului. Căile de pătrundere ale acestora corespund văii Mureșului, dar și parțial nord-vestului României, zona Porții Meseșene în particular.

Depresiunea Silvaniei, pentru a folosi un termen mai general, este situată între Carpaţii Occidentali, cu ultima lor prelungire, Munţii Meseş, şi Carpaţii Orientali. Aşa cum o arată denumirea, Someşul şi afluenţii lui, Sălajul, Agrijul sau Almaşul, alcătuiesc principalul bazin hidrografic al zonei. În partea estică principalele văi sunt Barcăul şi Crasna, valea Zalăului fiind cel mai important afluent al ultimei. Dintre toate, doar Someşul a reuşit să creeze o luncă de dimensiuni apreciabile, în restul teritoriului dealurile, de înălţimi mai mici sau mai mari, precum şi munţii, domină peisajul.

Descoperirile arheologice au fost realizate chiar de-a lungul acestor văi. În ceea ce priveşte perioada care ne interesează este vorba despre descoperiri întâmplătoare, din periegheze sau ca urmare a unor campanii de săpături sistematice.

Cele mai multe descoperiri sunt în jurul Zalăului

Dintre toate, Valea Zalăului este cea mai bogată în descoperiri. Cele mai importante sunt grupate chiar în jurul oraşului Zalău.

Ample săpături de salvare, pe Dealul Lupului, ocazionate de construirea fabricii Michelin Cord, au dus la identificarea a numeroase complexe eşalonate pe o lungă perioadă de timp (epoca neolitică, epoca bronzului, Hallstat, La Tène, epoca romană, ev mediu timpuriu). Nu departe de aşezarea dacică de pe Dealul Lupului din Zalău a fost identificat, în cercetări preventive din anul 2005, un mormânt de incineraţie. Inventarul său consta din numeroase oase incinerate, o spadă din fier şi trei vase celtice, toate depuse într-o groapă cu plan patrulater, databil în mare în secolul al III-lea a. Chr.

Situl de la Aghireş, Sub Păşune, a fost cercetat cu prilejul realizării primului segment din șoseaua de centură a municipiului Zalău în anul 2008. Spectaculoase sunt cuptoarele de olar descoperite alături de locuințe și gropi de provizii din această perioadă. Cuptoarele celtice pentru ars ceramică nu sunt o raritate în Transilvania, dar în judeţul Sălaj acestea sunt primele descoperite, urmat de cel de la Coșeiu descoperit în anul 2019. Tipul constructiv este specific celţilor, astfel de instalaţii, deservite de gropi menajere, puteau dezvolta o temperatură de ardere de până la 1000 de grade. În acestea era obținută o ceramică de calitate superioară, modelată la roată.

Cu ocazia exploatării nisipului, în Derşida, pe o terasă joasă a Dealului Cimitirului vechi, au fost descoperite mai multe obiecte ce au aparţinut probabil unui mormânt celtic de războinic. Din inventarul funerar făceau parte o spadă din fier, fragmentară, îndoită ritual în două, și teaca corodată a spadei. Vasele ceramice au fost în număr de patru: un vas mare cenuşiu lucrat la roată, ornamentat cu inele în relief şi linii lustruite, o cană bitronconică cu toartă uşor supraînălţată, brună, lustruită, lucrată cu mâna, o strachină cenuşie, lucrată la roată, cu buza uşor evazată şi un castron brun, lucrat la roată, ornamentat pe umăr cu o dungă lustruită.

Cercetările arheologice sistematice din aşezarea neolitică de la Zăuan (com. Ip), de pe Valea Barcăului, din zona Dâlmei Cimitirului au dus la descoperirea a cinci morminte de incineraţie de epocă La Tène cu caracteristicile celor prezentate anterior.

Deşi puţine la număr, descoperirile de pe Valea Barcăului sunt semnificative, beneficiind şi de aportul săpăturilor preventive de anvergură din ultimul timp.

 Prezenţa masivă a ceramicii cu tradiţie în prima epocă e fierului, lucrată cu mâna, probează fără îndoială existenţa unei populaţii autohtone. Vasul cu profil aproape drept sau uşor curbat, străchinile cu umăr reliefat, străchinile puţin invazate, cu buza tăiată drept, lăţită, trasă pe interior, oblic sau aproape orizontal, discurile-capac sau lespezile de copt lipiile, afumătorile, toate sunt produse specifice epocii fierului și autohtonilor în spaţiul carpato-danubian.

În ceea ce priveşte descoperirile de factură celtică, ele ar trebui să fie un indiciu sigur al atribuirii etnice. Prezenţa unor morminte cu vase celtice în apropierea unei aşezări autohtone, cuptoare celtice de olar, ridică de asemenea unele semne de întrebare privindu-i pe adevăraţii beneficiari.

Numeroasele morminte de luptători celţi, inclusiv cele de la Derşida sau Zăuan, sunt o dovadă a faptului că pătrunderea lor n-a fost paşnică. N-a fost un caz izolat în tabloul general al expansiunii celtice. Se pare că celţii au fost blocaţi nu departe, mai spre nord, în Ucraina Transcarpatică, în zona Maramureşului istoric. Celţii au căutat cu predilecţie terenuri fertile pentru agricultură şi păşuni bogate pentru creşterea animalelor. Zona la care ne referim era mai degrabă acoperită cu păduri, lunca râurilor fiind insuficientă pentru activităţi agricole de anvergură. Apoi, celţii au avut în vedere şi resursele subsolului, mai ales sarea. Ori, sarea, ca şi fierul, lipseşte cu desăvârşire din zonă noastră.

Indiferent de cauzele reale care stau în spatele situaţiei descoperirilor din zona Depresiunii Silvaniei, evident, în contextul epocii şi ca spaţiu de contact, trebuie notat cel puţin caracterul lor aparte, atât faţă de lumea celtică central-europeană cât şi faţă de fondul tracic târziu local.

Dr. Horea Pop, șef secție Cercetare științifică MJIAZ