Incepe deratizarea si dezinsectia aferenta acestei perioade, conform programului de lucrari aprobat de Primaria Zalau anul acesta, transmite purtatorul de cuvant al Primariei, Manuela Ghiurutan.
In perioada 14 – 22 octombrie se vor executa actiuni de deratizare si dezinsectie. Activitatile firmei SC Coral Impex SRL Zalau, care are in atributii efectuarea periodica a tratamentelor de deratizare si dezinsectie, constau in deratizare pe domeniul public, deratizare pe domeniul privat, adica la asociatii de proprietari, si deratizare in gospodarii individuale. Tot in aceasta perioada vor fi vizate institutiile publice si unitatile de invatamant.