Sub acest luminos generic s-a desfasurat concertul coral inchinat Invierii Domnului, concert organizat de Consiliul Judetean Salaj, Centrul de Cultura si Arta al judetului Salaj, cu sprijinul Episcopiei Salajului si al Parohiei „Sfanta Vinere” din Zalau.
Concertul, desfasurat in Catedrala Episcopala „Sfanta Vinere”, duminica 13 aprilie 2014, in Sfanta zi de Florii, in prezenta parintelui protopop, Preot Stefan Lucaciu, a domnilor consilieri episcopali Gabriel Girdan si Silviu Boha, a altor preoti si a domnului Daniel Sauca – managerul Centrului de Cultura, a reunit sase coruri, pe care le vom enumera, cu mare bucurie si cu deosebita apreciere, deoarece fiecare a adus un buchet de cantari bisericesti, inchinate Sfintelor Patimi si Sfintei Invieri:
– Corul „Lumina lina” al Catedralei Episcopale „Sfanta Vinere” din Zalau, dirijor Ciprian Ghiurco;
– Corul „Rorate” al Bisericii romano-catolice din Zalau, dirijor Kovari Laszlo;
– Corul „Gloria Dei” al Bisericii „Sfantul Stefan” din Zalau, dirijor Maria Porumb;
– Corul Bisericii reformate din Zalau (Dumbrava), dirijor Punkosti Apor;
– Corul „Carmina Orientalis”, dirijor Florin Lupse;
– Corul Bisericii greco-catolice „Sfanta Familie” din Zalau, dirijor Grigore Grigorut.
Ne-au incantat cu frumoase cantari adecvate momentului, solistii Maria Brejestop_coloana si Claudiu Costinas.
Ce am simtit cu totii, in aceasta seara binecuvantata, noi, coristii din cele sase coruri si credinciosii din biserica? Am simtit ca Dumnezeu este cu noi, cu toti oamenii, indiferent de culoare si nationalitate.
Am simtit ca, acolo „unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18;20).
Noi am fost adunati „cu sufletele” in numele Domnului si ne-am pregatit sufleteste pentru „urcusul spre Sfanta Inviere”
Ce minunat a fost ca, in final, corurile reunite au intonat „Cu crucea-n spate” si „Kyrie eleison” (Doamne miluieste) si ne-am regasit cu totii in aceeasi traire crestina.
In prag de Sfinte Sarbatori Pascale va dorim ca aceasta „Trecere” sa fie inspre bucurie, bunatate, iertare, dragoste, smerenie.
Va dorim tuturor, „Sarbatori binecuvantate”, cu bucurii sufletesti si cu sanatate.

„Hristos a inviat”!