Consiliul Județean Sălaj anunță că lucrările la drumul județean 191G Crasna – Marin – Valcău de Jos au ajuns la un stadiu fizic de 55 la sută, în doar șase luni de la debut.

Datorită bunei mobilizări a constructorului, au fost încheiate lucrările de sprijinire și consolidare, iar amenajarea podețelor se apropie de final.

Investiția vizează reabilitarea și consolidarea unui tronson de 11,6 kilometri, lucrările fiind executate de asocierea SC Frasinul SRL – SC Someș-Top-Grup SRL.

”În prezent se intervine la infrastructura drumului, la sistemul de canalizare pluvială și la acostamente, iar dacă vremea va permite, în perioada următoare va fi turnat primul strat de asfalt”, se arată în informare.

Valoarea totală a investiției este de 64 milioane de lei, iar finanțarea a fost obținută prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, iar termenul de finalizare, conform contractului încheiat, este de 12 luni de la predarea amplasamentului, adică va fi gata până în luna aprilie 2025.

Drumul dintre Crasna și Valcău de Jos, prin Marin, are o lungime de 11,6 kilometri, iar principalele lucrări care sunt executate pentru modernizarea drumului presupun amenajarea drumurilor laterale și a căilor de acces la proprietăți, realizarea trotuarelor, a rigolelor, a șanțurilor betonate și a rețelei de canalizare pluvială, înlocuirea podețelor, elemente de siguranță rutieră (indicatoare, marcaje și parapete metalice), precum și lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți de îndesare.

Amplasamentul a fost predat constructorului la data de 4 aprilie 2024, președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu, afirmând la acel moment că investiția va aduce beneficii semnificative atât comunităților locale, precum și tuturor acelora care tranzitează zona. De asemenea, a transmis constructorului că executivul Județului își dorește ca lucrările să fie gata până la sfârșitul acestui an.

“Prin modernizarea tronsonului de drum și remedierea problemelor existente, dăm posibilitatea tuturor sălăjenilor să descopere peisajele mirifice din această parte a Țării Silvaniei, asigurându-le acces facil spre Valcău, spre Tusa ori spre Munții Rezului. Ne dorim ca până la sfârșitul anului 2024 lucrările să fie finalizate”, a punctat la acel moment președintele Dinu Iancu-Sălăjanu.