Lucian Bode este convins că parlamentarii sălăjeni ai UDMR vor vota moțiunea pentru demiterea premierului Victor Ponta
Deputatul PNL Lucian Bode, co-președinte al PNL Sălaj, s-a arătat vi- neri foarte vehement în legătură cu inițiativa PNL de a-l demite pe premierul Victor Ponta din funcție prin moțiunea de cenzură depusă în Parlament săptămâna trecută și care va fi supusă votului mâine.
Bode a declarat că are convingerea că trei din cei șase parlamentari sălăjeni vor vota moțiunea de cenzură împotriva lui Victor Ponta. ”Îl invit pe Mirel Taloș (deputat ALDE – n.r.) să își aducă aminte ce a făcut PNL pentru el în 2008 și 2012 și ce a dat el partidului. Poate că în al doisprezecelea ceas, domnul deputat stop_coloana Mirel Taloș realizează ce făcut PNL Sălaj – Radu Căpâlnașiu și colegii din organizația PNL – pentru el și ne susține în demersul nostru de a scăpa țara de acest premier trimis în judecată. Am convingerea că Seres Denes (deputat UDMR Sălaj – n.r.) și Vegh Alexandru (senator UDMR Sălaj – n.r.) vor vota moțiunea”, a spus Lucian Bode.
