Cele două grupări traversează momente nefaste, dar punctele puse în joc sunt importante pentru ambele echipe


 

Sâmbătă, ora 15.00, “Gâlgău Arena” din Gâlgău Almaşului: Luceafărul Bălan – FC Zalău. În acest sezon, Sălajul a dat din nou două echipe în li-gile superioare, după o pauză de aproape 5 ani. Acest lucru s-a întâmplat datorită celor de la Luceafărul Bălan, care în vară au promovat în Liga a III-a, după barajul cu Olimpia II Satu Mare. Atât la FC Zalău, cât şi la Luceafărul Bălan, aşteptările au fost îndrăzneţe la începutul campionatului, dar fie lipsa susţinerii financiare, fie lipsa de experienţă sau neşansa au făcut ca grupările sălăjene să devină ciuca bătăilor în primele 5 etape. Dacă FC Zalău a reuşit primul punct abia în etapa trecută, Luceafărul Bălan a pierdut toate cele şase partide şi a ajuns pe ultimul loc. În aceste condiţii, luni după-amiază, la terenul din Bălan a avut loc o şedinţă cu jucătorii, antrenorii şi cu soţia patronului Radu Pop. Cel sacrificat a fost Marius Paşca, care a fost demis de la Luceafărul, cu toate că tehnicianul a câştigat eventul cu Luceafărul, echipă pe care a şi promovat-o în Liga a III-a. Astfel, campioana Sălajului va avea un alt antrenor pe bancă la partida cu FC Zalău, însă numele acestuia se va cunoaşte în zilele următoare. Până atunci, Mihai Bode şi colegii săi se pregătesc să înfrunte FC Zalău, tot o gruparea care nu este ocolită de probleme. Conducătorii formaţiei de sub Meseş au anunţat că echipa se va retrage din campionat, dacă nu va primi sprijin financiar şi intenţionau să facă acest lucru după partida de vinerea trecută. Până la urmă s-a mai făcut un compromis, iar “alb-albaştrii” se vor prezenta pe Gâlgău Arena unde vor încerca să obţină prima victorie a sezonului. Pentru mulţi iubitori ai fotbalului din Sălaj, acest derby este aşteptat cu sufletul la gură. stop_coloana Ambiţiile şi orgoliile sunt de ambele părţi, cu atât mai mult cu cât câţiva jucători de la Bălan îşi vor înfrunta fosta echipă. În această categorie intră Mihai Bode, Andrei Teglaş, Gabriel ţiriac, Maior Istvan sau Raul Brînduşe. Cele două grupări sălăjene s-au mai duelat până acum doar în meciuri amicale, chiar şi în această vară, în perioada de pregătire. Câştig de cauză a avut FC Zalău, care s-a impus cu scorul de 6 – 2.
“Am avut o nouă discuţie cu jucătorii şi am decis să mai facem un compromis şi să ne deplasăm la meciul de la Bălan .Dacă nu se vor rezolva problemele atunci este clar că va fi ultimul nostru meci. Băieţii înţeleg care este situaţia, dar şi înţelegerea are o limită. Nu ne interesează problemele de la Bălan. Fiecare are probleme şi tocmai de aceea nu trebuie să ne bucurăm de necazurile altuia.Va fi un meci destul de greu, cu ambiţii fotbalistice de ambele părţi.Putem câştiga, dar putem să şi pierdem. Sunt două echipe de valori apropiate. Va fi un derby sălăjean, în care noi vom juca la victorie”, a declarat preşedintele de la FC Zalău, Ioan Morar.
De cealaltă parte, Marius Haiduc, jucătorul de la Luceafărul Bălan a spus că echipa sa îşi doreşte o victorie care să fie dedicată fostului antrenor Marius Paşca. “Ne dorim foarte mult să câştigăm partida cu FC Zalău pentru a-i face fericiţi pe suporterii care vin la meciuri. Suntem foarte motivaţi, în urma celor întâmplate în această săptămână şi ne dorim o victorie pe care să o dedicăm celor din conducere, dar mai ales lui Marius Paşca”, a spus Marius Haiduc.